24.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorin Frunzăverde a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Sorin Frunzăverde a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Sorin Frunzăverde a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru că și-ar fi folosit funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin pentru a obține  un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte la alegerile prezidențiale din 2014.
Sorin Frunzăverde este acuzat la alegerile prezidențiale din 2014 și-a folosit funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin pentru a obține mai multe voturi pentru candidatul partidului său, Klaus Iohannis.
Decizia nu este definitivă.

Sorin Frunzăverde este acuzat de „săvârşirea infracţiunii de folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.
În apărarea sa, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin a declarat în fața instanței că a acționat în limitele Constituţiei, a Legii Partidelor Politice şi a Statutului Funcţionarilor Publici.
Din cauza problemelor sale de sănătate, Frunzăverde nu va fi închis – instanța a dispus suspendarea executării pedepsei cu închisoarea, sub supraveghere pe durata termenului de încercare de patru ani
Alături de Frunzăverde a fost condamnat și Ionesie Ghiorghioni, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin la trei ani și două luni de închisoare cu executare.
Sentinţa nu este definitivă, și poate fi atacată în termen de 10 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS