Klaus Iohannis: Ca preşedinte sunt perfect conştient de aşteptările anului 2016

(FOTO: presidency.ro)
(FOTO: presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este “perfect conştient ca preşedinte” de aşteptările anului 2016, în condiţiile în care România a fost afectată ani de zile de clientelism, nepotism, lipsa de respect faţă de legi, faţă de cuvântul dat şi de dispreţul faţă de şcoală şi cultură, scrie Mediafax.

“Am auzit evaluări şi analize despre ce urmează în 2016, despre cât de aprigă se anunţă bătălia electorală, despre provocările la care trebuie să răspundem cu toţii – preşedinte, instituţii ale statului, partide, societate civilă. Ca preşedinte, sunt perfect conştient de aşteptările anului 2016, dar nu le privesc cu îngrijorare, ci cu responsabilitate şi încredere. Sper ca toţi actorii politici să trateze cu egală responsabilitate aceste aşteptări pe care cetăţenii le au”, a spus Iohannis, în discursul susţinut cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

El a subliniat că ”ani de zile clientelismul, nepotismul, lipsa de respect faţă de legi, faţă de cuvântul dat, dispreţul faţă de şcoală, de cultură, de valori spirituale au fost afişate fără rezerve şi, mai mult, au impregnat imaginea publică despre ce înseamnă a avea succes în carieră, în viaţă şi mai ales în politică”.


“Ce poate face din anul 2016 unul special nu sunt alegerile în sine ca act politic, ci începutul reaşezării societăţii pe valori”, a subliniat preşedintele. El a făcut referire la nevoia unei culturi a succesului bazată pe “performanţă, muncă, talent, onestitate şi integritate”. “Aceasta este o altă expresie a proiectului România educată căruia vreau să-i dedic anul 2016”, a spus şeful statului.



Comenteaza acum

Alte stiri

28 iunie 2017

Dezbatere pe teme contabile la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova, Camera Auditorilor financiari din România (CAFR) și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați (CECCAR) organizează mâine, 29 iunie, workshop-ul „Expert contabil, contabil autorizat, auditor financiar – ...

Sumarul ediției de vineri, 15 ianuarie 2016

Actualitate

» Iris şi Magda Puskas, la Craiova
» „Son of Saul“, cu românul Levente Molnár, nominalizat la cel mai bun film străin
» „Wedding Monochrome“ – expoziţie de fotografie
» Comedia vine de la București la Craiova
» Poșta Română va fi restructurată
» Salonul fotocluburilor craiovene
» 22.000 de angajați sunt pregătiți să intervină în zonele cu risc de înzăpezire
» Finanţiştii se întâlnesc cu contribuabilii gorjeni
» Excelenţa în cercetare, premiată la Craiova
» Cum iei şomaj după ce ai lucrat în străinătate
» Sorin Frunzăverde a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
» Pavel Filip, noul premier desemnat la candidatura pentru funcția de premier al Republicii Moldova
» Revenirea la alegerile în două tururi pentru alegerea primarilor
» Ambasada SUA va fi închisă luni
» Republica Moldova: Ion Păduraru îşi retrage candidatura pentru funcţia de premier
» Ford accelerează în Europa producția de mașini din gama Performance și lansează noul Focus RS
» Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale în anul 2016
» Două elicoptere militare americane s-au prăbuşit în largul coastei Hawaii
» Recomandări pentru circulaţie pe timp de iarnă
» Iohannis cere reexaminarea legii prin care aleșii condamnați la o pedeapsă cu executare își pierd mandatul
» Programul de educație cinematografică pentru elevi CinEd s-a lansat şi în România

Dolj

» Gală a Excelenței la Universitatea din Craiova
» Nepoata scriitorului Marin Sorescu s-a stins din viaţă
» Salonul Artiştilor Fotografi din Bănie
» Conacele din Sălcuța înfruntă timpul
» Secţiile de Urgență ale spitalelor orășenești au nevoie de susținere
» Vrea o viaţă normală după 20 de ani în centre de plasament
» Percheziții la traficanții de persoane
» Craiova găzduieşte selecţie pentru 800 de căpşunari
» Întreruperi energie electrică de luni
» Carmina Burana pe scena Operei din Bănie
» Slujiri ale ierarhilor din Mitropolia Olteniei

Gorj

» Utilajele de deszăpezire, pregătite intervină în zonele cu probleme
» Studenţi gorjeni, la schimburi de experienţă în Polonia, Cehia, Turcia şi Grecia
» Ziua Internațională a Zăpezii, sărbătorită pe Transalpina
» Gorj: Condiții bune de schi la Rânca

Olt

» Olt: Măsuri de aplicat la apariţia Codului Galben de ninsoare

Mehedinţi

» 22 de locuri de muncă sunt vacante în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Poliţiştii şi drumarii monitorizează circulaţia rutieră
» Vâlcea: Călătorii frauduloşi din trenuri, “vânaţi” de Poliţia Transporturi

Sport

» SCM atacă „sferturile“ Cupei Cupelor
» Am pierdut calificarea, dar am câștigat o echipă
» „Vânătoarea“ de fotbaliști liberi poate începe pentru CSU
» Fotbal – Bawab s-a înțeles cu Steaua. CSU a anunțat rezilierea contractului cu iordanianul (UPDATE)
» Fotbal – Alb-albaștrii, amical cu FC Hallerscher
» Fotbal – CSU Craiova poate legitima jucători liberi de contract

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Omul cu masca de fier
» Bancul zilei
» Prima dronă din lume care poate transporta oameni

Top