14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Justiţiei despre cărţile scrise în penitenciar: Am cerut premierului anchetă administrativă

Ministrul Justiţiei despre cărţile scrise în penitenciar: Am cerut premierului anchetă administrativă

Ministrul Justiţiei a precizat că există o responsabilitate, cel puţin administrativă, iar din acest punct de vedere, a cerut premierului ca, prin Corpul de control, să facă o anchetă administrativă, scrie Mediafax.

„Am făcut acest lucru prin Corpul de control al Guvernului pentru că, dată fiind implicarea procedurară, deci potrivit procedurii, a profesorilor, a unor edituri care trebuie să fie recunoscute, evident că aceste lucruri exced competenţa Ministerului Justiţiei şi am considerat că, din acest motiv, o anchetă administrativă poate fi făcută de Corpul de control aflat în subordinea premierului. Dat fiind faptul că, astăzi, DNA a anunţat că s-a autosesizat, rămâne de văzut. Sunt convinsă că DNA, împreună cu Corpul de control al Guvernului şi, de altfel, cu Corpul de control al ministrului Justiţiei, care este la dispoziţia unei anchete administrative, în măsura în care ea va mai fi necesară şi nu se suprapune cu actele făcute de procurori, o anchetă administrativă probabil că va avea loc”, a precizat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a anunţat că va propune Guvernului emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte.

Raluca Prună a spus că cifrele arătau că în perioada 2007-2010 a existat câte o lucrare pe an, în 2014 au fost 90 de lucrări, iar în 2015 au fost 340 de lucrări scrise de deţinuţi, precizând că acest fenomen este „scăpat completamente de sub control”.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS