16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru acest sfârşit de săptămână

Prognoza meteo pentru acest sfârşit de săptămână

Meteorologii anunţă că sâmbătă, valorile termice, mai ridicate decât cele normale pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, vor avea maxime ce se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, iar minimele vor fi între -5 şi 5 grade, mai ridicate în sudul Banatului spre 7 grade. Cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, unde temporar şi pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie şi izolat se va forma polei. La munte, acestea vor fi mixte. Cantităţile de apă vor cumula în nord-vest local 10 l/mp şi punctiform 15 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala pe spaţii mici şi vor fi ploi şi trecător, posibil, lapoviţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane şi mai ales în a doua parte a intervalului şi în Câmpia de Vest. În zonele joase de relief, în special din sud şi est, cu precădere dimineaţa şi noaptea, local se va semnala nebulozitate joasă şi ceaţă.

La munte, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali şi mixte, izolat în rest. Vântul va prezenta intensificări pe creste, spulberând zăpada.

Duminică, vremea va fi predominant închisă, dar caldă pentru această dată. În vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii restrânse în rest vor fi mai ales ploi, iar la munte se vor semnala precipitaţii mixte. În jumătatea de nord-vest a teritoriului, cantităţile de apă vor atinge local 10 l/mp şi izolat, în special la munte, 15…20 l/mp. Cu totul izolat este posibil să se mai semnaleze polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, dar temporar şi în vest şi în nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, iar minimele între -3 şi 7 grade. În zonele joase de relief, cu precădere din sud şi sud-est, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, local se va semnala ceaţă.

La munte, va fi o vreme în general închisă, cu precipitaţii pe arii extinse în masivele vestice şi nordice şi pe spaţii mai restrânse în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar în zonele înalte ninsoare. Vântul va avea intensificări pe creste. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS