Tot mai mulți șoferi sunt prinși băuți la volan sau conducând fără permis diverse vehicule. Nepăsarea de care dau dovadă este alarmantă, punându-și viața lor și nu numai, în pericol.
Astfel că, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat, ieri, pe E. Valentin, în vârstă de 29 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada Arieş. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul nr. 1 Urgenţă Craiova unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal conform prevederilor legale.
Tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic și pe V. Vasilică, în vârstă de 37 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Dacia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul nr. 1 Urgenţă Craiova unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Și pe numele acestui craiovean polițiștii au întocmit dosar penal.