14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul director de la Antifraudă fiscală, Romeo Nicolae, trimis în judecată

Fostul director de la Antifraudă fiscală, Romeo Nicolae, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a lui Romeo Florin Nicolae, la data faptelor consilier superior în cadrul ANAF – Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, fost vicepreședinte A.N.A.F. și fost director general al Direcției Generală Antifraudă Fiscală cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în calitate de consilier superior în cadrul A.N.A.F.- Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în cursul lunii iulie 2010, inculpatul Nicolae Romeo-Florin a pretins și primit de la un denunțător, reprezentant al unei societăți comerciale, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra factorilor de decizie din cadrul A.N.A.F. pentru soluționarea favorabilă a unei contestații formulate de firma omului de afaceri împotriva unei decizii de impunere.
Decizia de impunere respectivă, privind obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de 13.034.043 lei, fusese emisă ca urmare a unei inspecții fiscale, de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova.
Ulterior, decizia de impunere a fost desființată parțial de A.N.A.F.- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul diminuării obligaților de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei.
În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 21.305 lei depusă de inculpatul Nicolae Romeo-Florin la Trezoreria Ploieşti.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS