16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Au furat lemne din rezerva Primăriei Braloștița

Dolj: Au furat lemne din rezerva Primăriei Braloștița

În această perioadă polițiștii doljeni desfășoară acțiuni  pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos.
Astfel, numai în acest sfârșit de săptămână, în cadrul activităților desfășurate, oamenii legii au depistat șase doljeni cu vârste cuprinse între 27 și 61 de ani, care au tăiat ilegal și ulterior au sustras material lemnos.
În urma acestei acțiuni, sâmbătă polițiștii din Filiași, în jurul orei 10.45, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare în comuna Braloştiţa, i-au depistat pe I. Gigă, 51 de ani, N. Adrian, de 43 de ani şi S. NICU, 27 de ani, toţi din localitate, care au tăiat fără drept din rezerva Primăriei Braloştiţa, 97 de arbori din specia salcie.
Prejudiciul cauzat urmează a fi stabilit ulterior de către reprezentanţii Ocolului Silvic Filiaşi.
Polișiștii doljeni au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS