10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutocar răsturnat la Herculane: șase răniți printre care și un copil

Autocar răsturnat la Herculane: șase răniți printre care și un copil

Şase persoane, între care şi un copil, au fost rănite, duminică după-amiază, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 6, în dreptul localităţii Băile Herculane, din cauza şoferului care nu a păstrat distanţa faţă de maşina din faţa sa, victimele fiind duse la spitalul din Orşova.

Accidentul s-a produs pe DN 6, după ce, potrivit poliţiştilor, şoferul autocarului care efectua o cursă regulată de la Timişoara către Drobeta Turnu Severin nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un autoturism din faţa sa, iar în momentul în care acesta a virat la stânga de pe DN 6 către Băile Herculane şoferul autocarului a încercat să evite coliziunea şi a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a răsturnat pe partea dreaptă, transmite corespondentul Mediafax.

La faţa locului, au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi Caraş- Severin, care au preluat şase victime, primele informaţii arătând că între răniţi ar fi şi o fetiţă care a suferit o fractură.
Potrivit comisarului şef Dan Bortiş, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, victimele au fost rănite uşor, acestea fiind transportate la spitalul din Orşova pentru îngrijiri medicale.
Sursa citată a mai precizat că in autocar se aflau 35 de persoane, iar autovehiculul aparţine unei firme de transport din Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS