10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul premier moldovean Vlad Filat, arestat pentru 30 de zile

Fostul premier moldovean Vlad Filat, arestat pentru 30 de zile

 

Judecătorii au decis astăzi ca Vlad Filat, fostul premier moldovean, să-şi petreacă următoarele 30 de zile după gratii. Decizia a fost anunţată cu jumătate de oră înainte ca fostului prim-ministru să-i expire ordonanţa de reţinere. Filat este acuzat de fraude bancare şi pentru că ar fi pretins o mită în valoare totală de un sfert de miliard de dolari.

Politicianul democrat-liberal nu a fost prezent la proces, fiind reprezentat de avocatul său, Igor Popa. La instanţă au venit, însă, câteva zeci de protestatari, împărţiţi în două tabere: una care cere încătuşarea lui Filat şi alta care spune că fostul prim-ministru este acuzat pe nedrept.

Procesul era programat pentru ieri, sâmbătă, dar a fost amânat cu o zi, după ce avocaţii lui Filat au spus că nu au timp să pregătească apărarea.

Procurorul din Republica Moldova a confirmat că primeşte ajutor în mai multe anchete din partea unui anchetator român. Cel mai probabil, e vorba despre Mariana Alexandru, fost procuror-şef adjunct al secţiei a doua DNA, care a lucrat la mai multe dosare importante, precum Zambaccian sau Gala Bute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS