10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele României condamnă atacurile din Turcia

Președintele României condamnă atacurile din Turcia

Președintele Klaus Iohannis (Foto: Mediafax)
Președintele Klaus Iohannis (Foto: Mediafax)

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma atacurilor teroriste care au avut loc, sâmbătă, la Ankara, în Turcia, titrează Gândul.info. „Condamn atacurile care au avut loc astăzi lângă gara centrală din Ankara, explozii în urma cărora s-au înregistrat numeroase victime, morţi şi răniţi. Îmi exprim, în numele meu personal şi al poporului român, solidaritatea cu autorităţile de la Ankara şi cu poporul turc şi transmit condoleanţe pentru familiile greu încercate ale victimelor şi persoanelor grav rănite în atacurile teroriste”, se arată în mesajul preşedintelui Iohannis.”România condamnă cu fermitate aceste atacuri criminale şi reiterează întregul sprijin pentru Turcia”, a adaugat şeful statului, citat de Gândul.info.

 

Zeci de morți și răniți la Ankara

 

Exploziile produse sâmbătă lângă gara centrală din Ankara s-au soldat cu cel puţin 30 de morţi şi 126 de răniţi, a anunţat Ministerul turc de Interne, citat de agenţia Anadolu în pagina electronică.Potrivit corespondentului agenţiei Anadolu, numeroase cadavre şi persoane rănite erau întinse pe jos, în faţa gării de pe strada Hipodrum, unde oamenii începeau să se adune pentru a participa la un miting pentru pace.Serviciile de urgenţă au sosit imediat la locul deflagraţiei, care s-a produs la ora locală 10.05 (10.05, ora României). Paramedicii acordau îngrijiri răniţilor la locul deflagraţiei, în timp ce un elicopter al poliţiei survola zona, potrivit Gandul.info.

Numeroase pancarte şi steaguri aduse pentru protest puteau fi văzute pe jos, iar mai mulţi cetăţeni au ajutat la urcarea răniţilor în ambulanţe şi autocare pentru a fi transportaţi la spitale.Exploziile au avut loc în timp ce numeroase persoane se adunaseră în faţa gării pentru a participa la o manifestaţie în Piaţa Sihhiye, din apropiere. Participanţii la miting, organizat de Confederaţia Sindicatelor din Sectorul Public (KESK) şi mai multe ONG-uri, cereau încetarea conflictului dintre organizaţia teroristă PKK şi statul turc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS