10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSfinţii Mari Mucenici Serghie și Vah, cinstiţi la Craiova

Sfinţii Mari Mucenici Serghie și Vah, cinstiţi la Craiova

Astăzi creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Mari Mucenici Serghie și Vah, dar şi Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie.
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah vor fi sărbătoriţi şi anul acesta în mod deosebit la Catedrala mitropolitană ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova, unde se află spre cinstire şi închinare o parte din sfintele lor moaşte. În ziua de prăznuire, va fi săvârşit Acatistul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, urmat de slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. După Sfânta Liturghie, în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare va avea loc festivitatea deschiderii anului universitar teologic 2015-2016.
Tot astăzi, creştinii greco-catolici îi cinstesc pe Sf. m. Sergiu și Vach; Preasfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului, iar cei romano-catolici pe Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului.
Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 7 octombrie, au deținut funcții înalte în armata imperială în timpul împăratului Maximian (286-305).

Creștini, vestiți pentru vitejia lor, Sfinții Mucenici Serghie și Vah au fost denunțați că nu aduc jertfe zeilor. Au fost îndemnați să intre în templul păgân pentru a participa la ritual, dar au refuzat, mărturisind credința în Hristos.

Au fost legați cu lanțuri și purtați așa pe străzile Romei, după care au fost trimiși în Antiohia pentru judecată, pentru că fiind apropiați ai împăratului Maximian, acesta nu a dorit să asiste la suferința Sfinților Mucenici.

Ajunși în Antiohia au fost supuși la chinuri pentru a renunța la credința creștină. Sfântul Vah a murit în timpul acestora, iar Sfântului Serghie i-a fost tăiat capul, după ce a îndurat multe suferințe, dar nu și-a lepădat credința.

Capetele acestor Sfinți Mucenici au fost aduse în Țara Românească de către domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Sfintele moaște au fost mutate la Catedrala mitropolitană din Craiova în 1949. Părticele din moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah se găsesc și la Biserica Palatului Cotroceni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS