12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNouă persoane, reţinute în dosarul decontărilor ilegale de reţete

Nouă persoane, reţinute în dosarul decontărilor ilegale de reţete

Nouă persoane au fost reținute, marţii, în dosarul decontărilor ilegale de medicamente, potrivit România TV. Rețeaua, care ar fi fost coordonată din închisoare de omul de afaceri Titus Zgârcitu, a fost destructurată, luni, în urma a zeci de percheziții DIICOT. Audierile continuă la DIICOT.
La data de 21.09.2015, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie  din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice  au efectuat un numar de 59 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Brăila, Constanţa şi Vrancea  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fraudă informatică, fals informatic, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, camătă,trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare şi de mită şi şantaj.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011, pe raza judeţului  Brăila, s-a constituit un grup infracţional organizat format din reprezentanţi şi angajaţi ai unor  farmacii aparţinând unei societăţi comerciale precum şi medici de familie sau medici specialişti care au decontat  în mod fraudulos sume importante de bani din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În fapt, s-a reţinut că începând cu anul 2009, Titu Sgîrcitu, liderul grupării (în prezent încarcerat în Penitenciarul Focşani pentru infracţiuni de violenţă, fără legătură cu faptele cercetate în prezenta cauză) a înfiinţat o societate comercială al cărei administrator este soţia sa. Liliana Valentina Sgîrcitu. Prin intermediul acestei societăți, în complicitate cu medici și funcționari din cadrul CAS Brăila, farmaciștii au decontat ilegal sume importante de bani, simulând eliberarea unor medicamente din stocuri scriptice în baza unor rețete fictive, eliberate de medici specialiști sau de familie, valoarea estimată a prejudiciului fiind la acel moment de 1,8 milioane lei.

Astfel, în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Brăila la CAS Brăila, pentru perioada 1 ianuarie 2011 — 30 iunie 2012, a rezultat un mecanism infracțional conceput de Liliana Valentina Sgîrcitu, cu sprijinul medicilor specialiști oncologi Cosmin Boldeanu și Daniela Vasile, a medicilor de familie Paul Crețu și Vasile Sorica și cu suportul unor angajați ai CAS Brăila, prin care au fost eliberate scrisori medicale în baza cărora au fost emise prescripții medicale fictive pentru medicamentul „voriconazolum”, ulterior aceste prescripții fiind decontate de CAS Brăila prin SC Ahmeya Pharm SRL, existând suspiciunea că societatea a înregistrat operațiuni fictive de achiziție a acestui medicament.

Tot în Brăila, medicul Claudia Pleșea a emis rețete nereale, toate decontate prin SC Ahmeya Pharm SRL, cu scopul de a simula eliberarea unor medicamente achiziționate de asemenea fictiv.

Procurorii mai susțin că Liliana Valentina Sgîrcitu a dezvoltat și pe raza județului Constanța un mecanism similar de fraudare a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin intermediul a două puncte de lucru ale SC Ahmeya Pharm SRL (deschise în 2013), beneficiind și în acest caz atât de complicitatea angajaților, cât și a unor medici și funcționari din cadrul CAS Constanța.

Palierul grupării din Constanța era coordonat de Mirela Boboc, care avea rolul de a atrage „colaboratori”, medici și funcționari din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și CAS Constanța.

Astfel, demersurile Mirelei Boboc s-au finalizat prin atragerea medicilor Eugenia Muja, Mihaela Irina Mătărângă și Elena Dumea, care au emis, în perioada iulie 2013 — februarie 2015, mai multe prescripții despre care există suspiciunea că ar fi fictive, precum și a numitei Maria Bănățeanu, zisa „Mia”, de profesie asistent în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, care trebuie să faciliteze și să intermedieze accesul la medicii dispuși să emită rețete fictive.

De asemenea, probele au reliefat că funcționarii din CAS Constanța, în schimbul unor foloase necuvenite, furnizau informații cu privire la data și tematica unor controale efectuate la punctele de lucru ale societății SC Ahmeya Pharm SRL, intervenind pentru a evita orice răspundere contravențională a acestei societăți.

Procurorii DIICOT mai au probe și cu privire la comiterea unor infracțiuni de corupție, în scopul obținerii transferului deținutului Titu Sgîrcitu în Penitenciarul Focşani. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Roman de Informaţii. Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi cu sprijinul Jandarmeriei Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS