24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorul şef al DNA: În cazul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă, dosarul a fost deschis în primăvară

Procurorul şef al DNA: În cazul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă, dosarul a fost deschis în primăvară

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi (Foto: amosnews.ro)
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi (Foto: amosnews.ro)

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruța Kovesi, a dezvăluit astăzi informații din dosarul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Potrivit b1.ro, Kovesi a explicat că nu a fost un flagrant în dosarul lui Oprescu. „Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârșirii presupusei fapte, ci imediat după. A fost citat cu mandat de aducere. Mai mult decât atât, ca și un detaliu tehnic, potrivit Codului de procedură penală, nu se pot efectua percheziții domiciliare după orele 20:00, deci perchezițiile pe timp de noapte. Având în vedere că în această cauză sunt suspectate și alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei”, a afirmat Laura Codruța Kovesi.

De asemenea, șefa DNA a mai spus că dosarul a fost deschis în primăvara acestui an ca urmare a unor plângeri împotriva lui Oprescu. „În cazul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă. Dosarul a fost deschis în primăvara acestui an, ca urmare a unor plângeri formulate de două persoane fizice, în luna martie, altele decât persoanele care au oferit în seara de 5 septembrie bani primarului. Persoana care a oferit această sumă de bani nu are calitatea de denunțător, ci are calitatea de suspect și a fost propus cu măsura arestului la domiciliu în cursul zilei de ieri, măsură care a și fost aprobata de instanța de judecată. În prezent este în arest la domiciliu, are calitatea de suspect şi nu de denunţător”, a spus șefa DNA. „O parte din bani au fost găsiți cu ocazia percheziţiei corporale asupra suspectului, o parte din bani au fost găsiţi la domiciliu”, a spus Kovesi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS