10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLaszlo Borbely: Va fi creată o comisie parlamentară specializată pe migraţie, refugiaţi şi azilanţi

Laszlo Borbely: Va fi creată o comisie parlamentară specializată pe migraţie, refugiaţi şi azilanţi

Laszlo Borbely, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, a declarat marţi că va fi creată o comisie parlamentară specializată pe migraţie, azilanţi şi refugiaţi, precizând că s-a discutat despre necesitatea analizării legislaţiei, sub aspectul integrării acestora, potrivit Mediafax.
„Am stabilit, şi a fost un consens, în a crea o comisie la nivelul Parlamentului, specializată pe migraţie, pe azilanţi, pe refugiaţi. Sunt asemenea comisii aproape în toate ţările din Uniunea Europeană”, a declarat deputatul, după şedinţă comună a Comisiilor reunite pentru politică externă, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru afaceri europene şi a Comisiei speciale comune pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Borbely a mai spus că membrii comisiilor au mai discutat necesitatea analizării legislaţiei pentru că nu e vorba numai de a asigura condiţii pentru aceşti imigranţi, de a avea unde să stea şi de a primi hrană şi apă, ci de a asigura integrarea celor care vor să rămână în România, „ceea ce este mult mai complex”.
Demersurile pentru înfiinţarea comisiei pentru migraţie vor începe miercuri, Borbely precizând că a fost un consens pe această temă.

Deputatul a spus că România şi-a asumat primirea a 1.785 de imigranţi, aceştia urmând să vină începând din luna noiembrie, eşalonat.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a subliniat că poziţia României este în momentul de faţă fermă şi că nu acceptă cote obligatorii, ci voluntare.

Şapte comisii din Senat şi Camera Deputaţilor s-au întâlnit cu membrii Guvernului, Ministerului de Externe, Ministerului de Interne, la care a participat şi consilierul prezidenţial Leonard Orban s-au reunit pe tema evoluţiilor recente în materie de migraţie la nivelul Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS