14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn faţa valului de migranţi ce forţează intrarea prin Eurotunel în Marea Britanie, Londra "ridică tonul"

În faţa valului de migranţi ce forţează intrarea prin Eurotunel în Marea Britanie, Londra „ridică tonul”

Pentru a bloca tentativele de pătrundere pe teritoriul britanic, guvernul Cameron a anunţat măsuri severe de blocare a tentativelor migranţilor de a traversa Eurotunelul. A fost decisă alocarea de noi întăriri poliţieneşti şi financiare pentru a securiza accesul în Eurotunel, pornind de la Calais.
Premierul francez Manuel Valls consideră însă că unică soluţie pentru dificilă chestiune a migraţiei este „una europeană”, iar unii analişti francezi cred că represiunea nu va duce la nici un rezultat ci, dimpotrivă, va face că tentativele de traversare a Eurotunelului spre Marea Britanie să devină şi mai periculoase.

De mai bine de o săptămână, unele ziare britanice nu au ezitat să ceară inclusiv trimiterea armatei la Calais „pentru a stopa invazia migranţilor”, acuzând în acelaşi timp partea franceză de „laşitate”. Presaţi de extrema lor dreaptă, dar şi de unele tabloide britanice, premierul David Cameron şi guvernul său vor să dea dovadă de fermitate, chiar dacă mii de bărbaţi şi femei se arată tot mai hotărâţi să ajungă cu orice preţ pe coasta britanică. Duminica trecută, publicaţia franceză „Journal du Dimanche” (JDD) a publicat o luare de poziţie comună în care miniştrii de Interne francez şi britanic au făcut front comun în faţă situaţiei de o gravitate fără precedent existenţa în aceste zile la Calais, la intrarea în Eurotunel. Bernard Cazeneuve şi Theresa May au subliniat că „rezolvarea situaţiei create la Calais este o prioritate absolută…Cele două guverne-francez şi britanic – sunt hotărâte să-şi atingă acest obiectiv, acţionând împreună”.

Poliţie de frontieră mai numeroasă şi câini detectori

Decizia Londrei de a acţiona ferm s-a materializat prin luarea unor noi măsuri de securitate pentru împiedicarea pătrunderii în Eurotunel. Forţe suplimentare ale poliţiei britanice de frontieră urmează a fi amplasate la intrarea în tunel, în punctul Coquelles (Pas-de-Calais). „Am luat deja o serie de măsuri, în cooperare cu autorităţile franceze şi ale Eurotunelului, care au dat deja rezultate, cu perspectiva ca ele să-şi dovedească o mai mare eficacitate în următoarele zile”, a anunţat ministrul de Externe britanic, Philip Hammond, la încheierea unei reuniuni a comandamentului de urgenţă „Cobra”, constituit de guvernul britanic. Premierul David Cameron a promis deja alocarea – pentru susţinerea măsurilor anunţate – a încă 7 milioane de lire sterline (circa 10 milioane euro) pentru securizarea şi consolidarea grilajelor din jurul terminalului feroviar francez. Cele 7 milioane de lire sterline se adaugă la 15 milioane de lire sterline deja deblocate de Londra anterior. De la începutul acestei săptămâni, poliţişti de frontieră britanici operează în sala de comenzi a Eurotunelului. Circa 100 de poliţişti de frontieră suplimentari şi numeroşi câini detectori urmează a fi plasaţi la terminalul de la Calais. Săptămâna trecută, Franţa a trimis la Calais, suplimentar, 120 poliţişti de frontieră pentru a se alătură celor 300 deja prezenţi în zona. Guvernul britanic a anunţat, de asemenea, o serie de măsuri severe pe propriul teritoriu, măsuri ce vor face parte din noul proiect de lege privind imigraţia, ce va fi definitivat în toamna acestui an.

Lupta susţinută împotriva muncii „la negru”

O măsură deja anunţată, dar prezentată de autorităţile britanice în mod insistent în aceste zile de mijloacele de informare, prevede pedepse cu închisoarea mult mai dure că până acum pentru proprietarii britanici care închiriază locuinţe imigranţilor clandestini. Proiectul de lege prevede inclusiv expulzarea imediată a imigranţilor care au cerut azil chiar dacă s-au instalat deja ,în locuinţe cu chirie. Guvernul propune, de asemenea,pentru a opri muncă „la negru”,confiscarea salariului obţinut de imigranţii ilegali.
Manuel Valls: „Răspunsul la imigraţie este unul european”
Premierul francez Manuel Valls, răspunzând criticilor formulate îndeosebi de Frontul Naţional de extremă dreapta la adresa politicii guvernului francez în materie de imigraţie, a ţinut să precizeze miercuri că în ceea ce priveşte imigraţia,” trebuie să existe nişte reguli: cei ce se găsesc în situaţie de ilegalitate trebuie conduşi la graniţa”. Numărul migranţilor în astfel de situaţie, remarcă Valls, este foarte mare. În ultimele luni, cifra migranţilor morţi(peste 2 000)este teribilă…Soluţia – în opinia premierului francez, este, mai întâi în Africa, prin rezolvarea conflitelor, dar ea este înainte de toate una europeană”. „Trebuie să ne organizăm frontierele, la Vintimille cu Italia, dar şi cu Marea Britanie”, a mai spus în context premierul Valls, subliniind că Franţa”nu poate primi mai mulţi migranţi decât îi este posibil. Că atare, vor există în continuare reconduceri la frontieră”.În opinia lui François Gemenne, oficial de la Institutul francez pentru dezvoltare durabilă şi relaţii internaţionale, măsurile anunţate de guvernul britanic nu sunt o soluţie eficare, ci face ca traversarea prin Eurotunel spre Marea Britanie să devină şi mai periculoasă. De la începutul lunii iunie, 10 migranţi şi-au pierdut deja viaţă. Trebuie înţeles faptul că, la Calais, migranţii sunt gata de orice pentru a ajunge în Marea Britanie. Pentru moment, spune François Gemenne, singura soluţie ce se aduce acestei grave probleme este, după cum se vede, represiunea şi nu securitatea. Trebuie pus pe tapet o soluţie politică”.

_____________________________________________________________________

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS