16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAfganistan: 21 de persoane au fost ucise în Afganistan într-un atac armat comis la o nuntă

Afganistan: 21 de persoane au fost ucise în Afganistan într-un atac armat comis la o nuntă

(Foto: inquisitr.com)
(Foto: inquisitr.com)

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise în nordul Afganistanului, într-un atac armat comis de două grupări rivale în timpul unei ceremonii de căsătorie, informează Mediafax.ro citând BBC. Potrivit autorităţilor afgane, incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în provincia Baghlan. Disputa dintre doi bărbaţi înarmaţi a degenerat într-un conflict armat în care au fost implicate toate persoanele participante la ceremonia de căsătorie, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Sediq Sediqqi. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi, membrii celor două grupuri au început să tragă unii asupra altora, însă în timpul conflictului au fost ucise şi persoane care nu erau implicate în disputa celor două grupări. Printre cei ucişi se află şi doi adolescenţi, iar alte opt persoane au fost rănite, a mai declarat Sediq Sediqqi. Cauza disputei nu este încă identificată.

Potrivit lui Sediqqi, Ministerul de Interne al Afganistanului a solicitat poliţiei din Baghlan deschiderea unei anchete pentru identificarea tuturor celor implicaţi în acest conflict.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS