La început de carieră, după ani buni petrecuți pe băncile facultății, medicii rezidenți se lovesc în momentul angajării de realitatea deloc încurajatoare din sistemul de sănătate. Într-o perioadă în care mulți aleg să trateze străinii, Constantin Mogoșanu a rămas să profeseze în Craiova atât ca rezident, cât și ca profesor la o școală postliceală sanitară. Consideră că tinerele generații de medici trebuie să lupte pentru schimbarea problemelor din sistem. Vorbește franc despre realitatea din spitale și ne dă speranța că încă există tineri medici care mai pot salva sănătatea românească.
GdS: Tinerii medici ies cu entuziasm de pe băncile facultății după ani mulți de învățat și unii cu dorința de a schimba ceva în sistem, însă medicina românească nu dispune de tot ceea ce ar fi nevoie. Care este realitatea de care vă loviți atunci când ajungeți să lucrați în spitale?
Constantin Mogoșanu: În momentul în care ajungem să ne confruntăm cu sistemul, începem să ne trezim la realitate. Adevărul este dureros când începi să lucrezi. Ce învățăm teoretic diferă de ceea ce facem practic, în spital. Teoretic învățăm punerea unui diagnostic cu o multitudine de analize care ar ușura și ar da o precizie diagnosticului respectiv, pe când în practica medicală nu avem acces la aceste analize. Sunt perioade în care nu merge CT-ul, RMN-ul, analize vitale. Problema este moștenită. Există un concept greșit care pleacă de la minister. În România se pune accent pe medicina curativă, în Occident este invers. Acolo prevenția este cea mai importantă și așa tratamentul este mai scurt și mai puțin costisitor. La noi, medicul de familie care are primul contact cu pacientul și care trebuie să-l îndrume către specialist este clasat la rezidențiat cu mediile cele mai mici. În străinătate are cea mai mare importanță și este remunerat pe măsură. Nu mi se pare normal ca pacientul să intre în cabinetul de medicină de familie și să spună, „vreau trimitere către ORL“, de exemplu, și să i se dea. Asa înseamnă că transformăm medicina de familie într-o treabă de secretar. Așa ajunge bolnavul la ORL și, de fapt, are altă afecțiune, care nu ține de această specialitate.
GdS: În lipsa unui medic, mai ales la țară, oamenii cumpără medicamente de la farmacie și se tratează după ureche. Apoi ajung în Urgența spitalului, unitatea se aglomerează și pacientul are o boală în stadiu avansat. Care este mentalitatea pacientului român?
C.M.: Problema de bază a medicinei românești este că pacienții nu au o bază medicală. De exemplu, acum trei-patru ani, când s-a făcut gratis acel set de analize și puteau să fie depistate numeroase boli. Doar 30% din populația țării a făcut acele analize. Dacă ajungi la spital într-un stadiu final al bolii, medicul nu mai poate face nimic pentru că nu este Dumnezeu. Partea proastă este că nici generațiile mai tinere nu vin cu altă cultură medicală. Dacă tinerii au 100 de lei salariu, câți se duc să își facă analize? Nu se investește în sănătate, ci în aspect, frumusețe.
„Aleargă după o diplomă pentru a pleca în străinătate. Obiectivul lor nu mai este să devină profesioniști“
GdS: Ce am putea face în acest sens? Noile generații de medici pot schimba acest lucru.
C.M.: Studenții fac un curs de prevenție la facultate, partea proastă este că populația nu este informată. Este vorba și de interesul scăzut al tinerilor care aleargă după o diplomă pentru a pleca în străinătate. Obiectivul lor nu mai este să devină profesioniști și să schimbe sistemul medical românesc. Vor să lucreze într-un sistem gata schimbat. Depinde de mentalitate. Părerea mea este că e mai bine să lupți să schimbi tu un sistem, satisfacția este mai mare.
GdS: În ultimii ani, foarte mulți tineri se îndreaptă către Facultatea de Medicină. Câți dintre aceștia și ajung medicii de care societatea are nevoie, mai ales că vorbim de un sistem care are nevoie de reformă?
C.M.: Concurența acerbă la Medicină se datorează iluziei străinătății. Mulți dintre colegii mei care au plecat peste hotare atrași de iluzia Occidentului au observat că nu este chiar așa cum se spune. Chiar dacă există zvonuri că în afară rezidentul primește bani ușor, nu este așa. Sunt remunerați corespunzător, dar volumul de muncă nu mai este ca la noi la spital, șase-șapte ore, ci 10-12 ore. Tehnica medicală este cu totul alta, dar volumul de muncă este impresionant.
„Salariul este 1.200 de lei în primul an de rezidențiat“
GdS: Mulți pleacă pentru că nu sunt remunerați așa cum vor și sunt atrași de salariile mai mari din alte țări. Care este salariul medicului rezident la noi?
C.M.: Eu zic că suntem suficient plătiți, nu bine plătiți. Pe lângă salariul de medic rezident mai avem și o bursă care a fost acordată acum doi ani. Salariul este 1.200 de lei în primul an de rezidențiat și apoi crește cu 100 de lei pe fiecare an. La asta se adaugă bursa de 670 de lei. Gărzile nu sunt plătite rezidenților. Am colegi care au plecat în străinătate, dar s-au întors după două luni pentru că acolo se caută cadre medicale bine formate și după șase ani de studiu nu poți să spui că ai ajuns la acest stadiu.
GdS: De multe ori, pacienții sunt nemulțumiți de faptul că medicul nu vorbește mult cu ei. La noi nu prea este dezvoltată colaborarea dintre medic și bolnav așa cum se întâmplă în Occident. Ce se poate face în acest sens?
C.M.: Cadrele medicale nu au acces la o materie vitală, psihologia medicală. În timpul facultății, numai un semestru am făcut această materie. Ar trebui să se facă tot timpul. Nici asistenții, care intră în contact mult mai mult cu pacienții decât doctorii, nu fac această materie. Sunt mulți pacienți care cataloghează cadrele medicale după modul în care vorbesc. E acea vorbă din bătrâni: „te vindecă cu vorba“. Dacă vrei să fii apreciat, studiezi separat psihologia medicală.
„Arată lumii ce poți face tu și nu ce pot face ceilalți, doar așa poți să progresezi“
GdS: După ani buni de învățat, urmează angajarea, dar deseori posturile sunt blocate. Care este realitatea de care vă loviți?
C.M.: Realitatea e zdrobitoare, în sensul că faci șase ani de facultate, urmează patru, cinci sau șase ani de rezidențiat, în funcție de specialitate, după care riști să rămâi pe drumuri. Există alternative la policlinicile private, dar greșeala pornește tot din facultate. Nu ar trebui școlarizați mai mulți medici decât numărul de posturi disponibile. Se scot 200 de medici la UMF Craiova și posturile pe Oltenia niciodată nu sunt atât de multe.
GdS: De ce ai ales să profesezi în Craiova?
C.M.: Eu am un moto după care mă ghidez: „Arată lumii ce poți face tu și nu ce pot face ceilalți, doar așa poți să progresezi“. Ar trebui ca fiecare tânăr să încerce să aducă o mică contribuție la îmbunătățirea medicinei. Până acum, sistemul a fost condus de oameni care nu au provenit din rândul medicilor, așa am ajuns unde suntem acum. Sper ca mulți din generația mea să aibă ambiția să schimbe sistemul și să accepte că nu totul vine deodată. Chiar dacă la început ești medic într-un oraș mai mic, cu experiența de acolo ai șansa să ajungi într-un oraș mai mare, dar majoritatea ne dorim tot ce e mai bun, într-un oraș cât mai mare, imediat după facultate.
„În România există un circuit dubios al pacientului, care este plimbat de la public la privat și invers“
GdS: Care sunt primele trei lucruri care ar trebui schimbate în sănătatea românească?
C.M.: Schimbările ar trebui să vină atât pe linia cadrelor medicale, cât și pe cea a pacienților. Degeaba instruim cadre medicale dacă nu investim și în pacienți, să le oferim accesul la informație și analize medicale. Dacă s-ar face analize obligatorii la trei ani, automat ar scădea toate costurile de tratament ale multor boli. Analizele care se fac la angajare, căsătorie, permis să fie făcute cu maximă corectitudine, pentru că pot să diagnosticheze boli importante. Și pacientul trebuie să respecte tratamentul dat de doctor. Să sperăm ca pe viitor să se investească mai mult în spitale, pentru că numărul unităților închise este din ce în ce mai mare în comparație cu cele care funcționeză. O problemă este fuga pacienților de la stat la privat. Nu numai pacienții fac asta, ci și medicii care lucrează atât în sistemul de stat, cât și în cel privat. Lipsa posturilor este cauzată de aceste situații. Un cadru medical care vrea să lucreze în privat ar fi normal să aibă numai posibilitatea asta și să lase locul de la stat pentru alte cadre sau invers. În România există un circuit mai dubios al pacientului care este plimbat de la public la privat și invers“.
GdS: Sunteți și profesor la postliceala de asistenți. Aici pot să ajungă și tineri care nu au trecut de bac. Este normal ca aceștia să ajungă să lucreze în spitale mari?
C.M.: Teoretic nu ar trebui să ajungă. Practic, avem exemplele din presa din ultima perioadă cu descinderi și arestări făcute. Sistemul medical ar trebui să fie ultimul în care să se condiționeze angajarea sau să se facă favoruri.
