6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlexis Tsipras: Grecia se va întoarce la masa de negocieri

Alexis Tsipras: Grecia se va întoarce la masa de negocieri

Premierul grec Alexis Tsipras le-a mulţumit duminică seara grecilor pentru respingerea propunerilor creditorilor internaţionali, precizând că referendumul pe care l-a iniţiat se înscrie în cadrul european şi nu reprezintă o ruptură între Grecia şi Uniunea Europeană.
„Începând de mâine, Grecia se va întoarce la masa de negocieri”, a anunţat Tsipras după anunţarea rezultatelor parţiale care indică o victorie a taberei antiausteritate în referendumul din Grecia.
„Prima noastră prioritatea va fi de a reface funcţionarea sistemului bancar şi de a readuce stabilitatea economică”, a afirmat el.
Alexis Tsipras a purtat, duminică seara, după închiderea urnelor, o conversaţie telefonică pe tema referendumului din Grecia cu preşedintele francez Francois Hollande.
Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 82,63 la sută din voturi, 61,54 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,46 % s-au pronunţat în favoarea acestora.
Prezenţa la urne a fost de 61,74%.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS