10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, urmărit penal

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, urmărit penal

Deputatul PNL Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, surse judiciare spunând că este suspectat în dosarul lui George Scutaru.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Dan Ştefan Motreanu, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent) în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de: folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, spălarea banilor.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din banii primiți, aproximativ 700.000 de euro, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Motreanu Dan Ștefan, ambele sume fiind date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Există date că proveniența și modul în care s-au obținut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani.
În dosar se efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS