16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTsipras îi îndeamnă pe greci să voteze "nu" la referendumul de duminică şi ameninţă cu demisia

Tsipras îi îndeamnă pe greci să voteze „nu” la referendumul de duminică şi ameninţă cu demisia

Referendumul de duminică are ca obiectiv prelungirea negocierilor Greciei cu creditorii săi şi nu ieşirea din zona euro, a declarat luni Alexis Tsipras, transmiţându-le grecilor că dacă se pronunţă pentru austeritate să nu se bazeze pe el pentru aplicarea acestor politici, relatează Reuters online.

Într-o declaraţie pentru televiziunea de stat, premierul grec şi-a îndemnat compatrioţii să voteze masiv „nu”, subliniind că respingerea ultimei propuneri a creditorilor cu o majoritate clară va permite Guvernului să fie mai bine „înarmat” să negocieze, potrivit Mediafax.

Alexis Tsipras, care a făcut aceste declaraţii în timp ce mii de greci participau la un miting în centrul Atenei susţinând un „nu” la referendum, le-a răspuns implict tututor celor care se întreabă în legătură cu viitorul său politic în cazul unei victorii a taberei „da”.

„Dacă grecii vor să continue cu planuri de austeritate pentru totdeauna, ceea ce ne va împiedica să ridicăm capul, vom respecta alegerea lor, dar nu vom aplica (această politică)”, a declarat el.

Liderul stângii radicale Syriza, s-a declarat din nou convins de faptul că creditorii nu doresc ieşirea Greciei din zona euro, din cauza „costului considerabil” al unei asemenea iniţiative.

„Nu cred că intenţia lor este să împingă Grecia afară din (zona) euro, ci să pună capăt speranţelor unei politici diferite în Europa”, a subliniat el.

Premierul a dat asigurări că dacă creditorii prezentau luni o nouă propunere acceptabilă în ochii Guvernului său, Atena ar fi rambursat aşa cum era prevăzut, marţi, la termen, suma de 1,6 miliarde de euro datorată Fondului Monetar Internaţional (FMI).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS