6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCriterii noi la licitațiile pe fonduri europene

Criterii noi la licitațiile pe fonduri europene

Marius Nica, ministrul  fondurilor europene
Marius Nica, ministrul
fondurilor europene

Ministrul fondurilor europene, Marius Nica, a declarat ieri că „prețul cel mai mic“, criteriu de adjudecare a unor componente ale proiectelor pe fonduri europene pe exercițiul financiar 2014-2020, ar putea fi exclus în unele cazuri și înlocuit cu criterii tehnice, potrivit
Agerpres.
„Pentru perioada 2014-2020 avem o veste bună care sper să se finalizeze și cu ajutorul colegilor și reprezentanților dumneavoastră din Parlamentul României. Săptămâna aceasta avem întâlniri cu comisia bilaterală, cu reprezentanții Comisiei Europene pentru noua procedură privind achizițiile publice și transpunerea directivelor. Începând cu luna iulie, ele vor fi puse în dezbatere publică (…).
Ne-am asumat ca în decembrie-ianuarie să avem aprobată în parlament această nouă procedură. Vor fi modificări esențiale în ceea ce privește analizarea și adjudecarea. Practic, criteriile care vor sta la baza adjudecărilor vor fi cele tehnice, economice“, a spus ministrul fondurilor europene, Marius Nica.
Acesta a precizat că au fost probleme în implementarea proiectelor europene până acum, parte a „eșecului“ în ceea ce privește proiectele mari de infrastructură reprezentând-o și modalitatea în care au fost întocmite documentațiile tehnice. „Prețul cel mai mic, în funcție de negocierile pe care le avem cu reprezentanții Comisiei Europene, săptămâna aceasta, criteriul prețul cel mai mic pentru anumite domenii de activitate, cum ar fi consultanța, s-ar putea chiar să fie interzis. Să nu mai fie câștigate în baza acestui criteriu, pentru că implementarea din 2007-2013, în mod special în ceea ce privește proiectele mari de infrastructură, parte a eșecului, să spunem așa, o reprezintă și modalitatea în care au fost întocmite aceste documentații tehnice. Nu vreau să generalizez, dar sunt situații în care consultanții au făcut aceste documentații din birou, nu au ieșit pe teren, iar când constructorul a început să lucreze a descoperit altă realitate decât cea din hârtie și atunci au apărut blocaje în implementarea proiectelor“, a afirmat ministrul Marius Nica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS