22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFMI deblochează fonduri pentru Cipru

FMI deblochează fonduri pentru Cipru

(Foto: cuzanet.ro)
(Foto: cuzanet.ro)

Fondul Monetar Internațional (FMI), aflat în centrul unui impas între Grecia și creditorii săi, a deblocat ieri o nouă tranșă de împrumut pentru Cipru, o altă țară din Zona Euro aflată asistență financiară, informează Agerpres.ro. Ca și în cazul Atenei, discuțiile între Nicosia și Troika formată din FMI, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană au trenat îndelung pe tema măsurilor economice solicitate țării în schimbul unor noi împrumuturi.

După mai multe luni de blocaj, la sfârșitul lui mai creditorii țării și-au exprimat satisfacția pentru progresele realizate de Cipru. Creditorii au salutat adoptarea unei reforme controversate în domeniul confiscărilor imobiliare și au deschis drumul pentru vărsarea de către FMI a 278,4 de milioane de euro, plată care s-a făcut ieri. „În viitor, va fi important de menținut elanul în favoarea reformelor”, a comentat David Lipton, numărul doi din FMI, citat într-un comunicat. Oficialul a precizat că nivelul „ridicat” al creanțelor nesigure rămâne o „prioritate urgentă”.

Cipru a făcut apel la Troika creditorilor în martie 2013, pentru a evita un faliment legat de prăbușirea băncilor. Însă amploarea planului său de ajutor, în valoare de 10 miliarde de euro și care ar urma să se încheie în martie 2016, este totuși una mult mai redusă decât cea a planurilor destinate Greciei, în valoare totală de 240 de milliarde de euro.

În primul trimestru din 2015 economia cipriotă a avut pentru prima dată creștere în aproape patru ani, cifrele oficiale indicând o creștere de 1,6% din PIB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS