16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatul a respins din nou cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Dan Şova

Senatul a respins din nou cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Dan Şova

(Foto: rfi.ro)
(Foto: rfi.ro)

Senatul a reluat în această după-amiază votul asupra cererii privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova. Decizia a fost luată de plen, după lungi dezbateri, parlamentarii prezenţi fiind invitaţi să se exprime asupra solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În ordine alfabetică, senatorii şi-au exprimat opţiunea, prin vot secret cu bile.

Potrivit Realitatea TV, votul s-a încheiat în urmă cu puţin timp, fiind înregistrate 72 de voturi „împotrivă” şi 66 „pentru”, astfel că Senatul a respins din nou solicitare DNA de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Dan Şova.

Reamintim că pe 25 martie Senatul nu a dat aviz favorabiv privind cererea DNA de reţinere şi arestare preventivă a senatorului şi fostului ministru al Finanţelor, Dan Şova. Rezultatul votului a fost de 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă” şi 5 abţineri. Pentru ca cererea să fi fost avizată, era nevoie de un număr de 85 de senatori care să voteze “pentru”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS