13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis: Nu sunt de acord cu angajarea membrilor din familie în cabinetele parlamentare

Iohannis: Nu sunt de acord cu angajarea membrilor din familie în cabinetele parlamentare

Preşedintele Iohannis a declarat că urmăreşte foarte atent  procesul legislativ din Parlament privind intenţia de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese, arătând că nimeni nu poate favoriza membri ai propriei familii în exercitarea funcţiilor publice, scrie Mediafax. „Urmăresc cu atenţie şi preocupare procesul legislativ din Parlamentul României privind intenţia de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese. Nu pot fi de acord cu modificarea Art. 301 din Codul Penal, care urmăreşte dezincriminarea conflictului de interese, astfel încât să existe libertatea angajării unor membri ai familiei în cadrul cabinetelor parlamentare. Nimeni nu poate să favorizeze membri ai propriei sale familii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”, se arată într-o declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis, transmisă marţi de Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului atrage atenţia că, în eventualitatea adoptării de către Parlament a acestor modificări, ele vor fi retrimise Parlamentului sau va sesiza Curtea Constituţională, în virtutea exercitării atribuţiilor sale constituţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS