8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 150 de persoane puse sub supraveghere judiciară, în ultima săptămână

Peste 150 de persoane puse sub supraveghere judiciară, în ultima săptămână

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 159 de persoane şi au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În perioada 8 – 15 mai a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 159 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 33 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 126 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 22 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a încetat, fiind înlocuită cu măsura arestării preventive (în 6 cazuri), cu mandat de executare a pedepsei închisorii (în 10 cazuri), cu condamnarea cu suspendare a executării pedepsei (într-un caz), cu măsura arestului la domiciliu (într-un caz) și cu măsura internării într-un centru educativ (într-un caz).

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită, în 3 cazuri, cu măsura executării pedepsei închisorii.
Peste 150 de persoane puse sub supraveghere judiciară, în ultima săptămână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS