10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHotărârea Senatului în cazul votului care l-a salvat pe Dan Şova de arestare este neconstituţională

Hotărârea Senatului în cazul votului care l-a salvat pe Dan Şova de arestare este neconstituţională

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis astăzi că hotărârea redactată de Senat în cazul lui Dan Şova, la o lună distanţă de la votul în plen privind încuviinţarea reţinerii şi arestării, este neconstituţională.

PNL a sesizat CCR şi a contestat actul redactat de Senat, care constată faptul că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova. Anterior sesizării, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că votul în cazul lui Şova ar putea fi reluat.

În sesizarea făcută de liberali, aceştia subliniază faptul că, la momentul redactării hotărârii, nu au fost respectate articolul 173 din actualul Regulament al Senatului şi articolul 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, ambele precizând că hotărârile se adoptă cu majoritate simplă.

Un alt aspect semnalat de PNL, din punct de vedere procedural, îl constituie conţinutul hotărârii senatului. Liberalii consideră că, deşi nu are o denumire, această hotărâre priveşte o constatare, aşa cum reiese din redactare.

”Potrivit prevederilor regulamentare, singura materie în care atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor au adoptat hotărâri privind o constatare, a fost cea a încetării unor mandate de senator, respectiv de deputat care, evident, produce efecte juridice clare, neinterpretabile. Or, în speţă, nu înţelegem caracterul hotărârii de constatare a rezultatului unui vot (care nu a fost întrunit potrivit prevederilor legale în vigoare), practic o simplă consemnare.

Teoretic, consemnarea rezultatului votului menţionat ar trebui să producă efecte. În acest sens, constatăm că hotărârea, astfel cum este redactată, e lipsită de decizia, fie ea de respingere ori admitere, privind cererea parchetului asupra căreia Senatul avea libertatea să se pronunţe”, se mai arată în sesizarea către Curtea Constituţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS