11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUPDATE Daniel Horodniceanu a susținut interviul pentru funcția de șef al DIICOT

UPDATE Daniel Horodniceanu a susținut interviul pentru funcția de șef al DIICOT

Daniel Constantin Horodniceanu, propus de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al DIICOT, a susținut astăzi interviul în cadrul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, scrie Agerpres.

În proiectul său de management, Horodniceanu spune că dorește „readucerea încrederii în cadrul colectivelor, în special în cel al Structurii Centrale, grav afectate, în special psihologic, după evenimentele din ultimul trimestru al anului 2014, ceea ce a dus la un blocaj ce a cauzat și o diminuare a dorinței de performanță a procurorilor”, el făcând referire la arestarea fostei șefe a DIICOT Alina Bica.

Horodniceanu propune să se „reîncarce responsabilizarea fiecărui procuror” în ceea ce privește actele și activitățile desfășurate, dar și readucerea spiritului de echipă, precum și verificarea individuală, de către echipa nou-formată, a fiecărui procuror și crearea unui moment „zero” în ceea ce privește activitatea acestora. În proiectul de management, Horodniceanu a identificat mai multe riscuri la adresa DIICOT: scurgerile de informații din dosare; influențarea deciziilor procurorilor de către persoane cu putere economică și financiară; interesul unor persoane din lumea interlopă locală de a recruta polițiști și magistrați; creșterea gradului de specializare a infractorilor în domeniul criminalității organizate; lipsa de protecție fizică a procurorilor; campanii de presă care au indus o presiune psihologică asupra procurorilor, mai ales în cadrul unor dosare în care sunt implicați politicieni și oameni de afaceri.

În cadrul interviului, Constantin Horodniceanu a răspuns mai multor întrebări puse de membrii Secției pentru procurori din CSM.

UPDATE 12:22: Daniel Horodniceanu a primit avizul favorabil de la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DIICOT, acesta primind cinci voturi „pentru” şi două „împotrivă”, potrivit Mediafax.

 

 

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS