Percheziţii la Primăria Iaşi şi la locuinţa primarului Gheorghe Nichita, într-un dosar de corupţie

(Foto: monitorulcj.ro)


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează astăzi 21 de percheziţii la sediul Primăriei Iaşi, la Poliţia Locală, precum şi la locuinţa primarului Gheorghe Nichita şi la domiciliile şefilor Poliţiei, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an, transmite Mediafax.ro. “Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise de la începutul anului 2015 până în prezent”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

În acest caz au loc în judeţul Iaşi 21 de percheziţii, din care trei sunt la sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii anticorupţie fac percheziţii la sediul Primăriei Iaşi, la Poliţia Locală, precum şi la locuinţa primarului Gheorghe Nichita şi la cele ale şefilor Poliţiei.


Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 30 aprilie 2015

Actualitate

» Bal, concursuri medievale şi concerte, la Hunedoara şi Deva de 1 Mai
» Fostul primar al orașului Bechet a pierdut procesul cu Agenția de Integritate
» Polițiștii din Dolj şi Mehedinţi muncesc de 1 Mai
» Taxa de trecere la podul de la Feteşti se plăteşte de astăzi şi prin SMS
» Istoria Zilei de 1 Mai. De la grevele americane muncitorești la micii românești
» Programul evenimentelor de pe Litoral, de 1 Mai
» CJ Dolj vrea să împrumute peste 10 milioane de euro de la Finanțe pentru cofinanțarea proiectelor europene
» Militarii răniţi în Afganistan sunt în stare stabilă
» PE cere măsuri urgente pentru a salva vieți
» Prognoza meteo în ţară, la mare şi la munte, pentru minivacanţa de 1 Mai
» Băuturile alcoolice ar trebui să menționeze caloriile, spun deputații
» Poliţia de frontieră face recrutări pentru concursurile de admitere
» Traficul rutier în minivacanţa de 1 Mai, supravegheat cu 420 de aparate radar
» Patru militari români au fost răniţi în Afganistan
» Discuţii între Iohannis şi liderii confederaţiilor sindicale din România
» Percheziţii la Primăria Iaşi şi la locuinţa primarului Gheorghe Nichita, într-un dosar de corupţie
» ÎCCJ: Marian Vanghelie rămâne în arest preventiv
» Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter în zona Vrancea
» Videoconferinţă la Ministerul de Interne pentru minivacanţa de 1 Mai
» Un avion la bordul căruia se afla Bill Clinton a efectuat o aterizare de urgenţă în Tanzania
» Funcţionarii publici din ţară intră astăzi în grevă generală
» Bilanțul victimelor seismului din Nepal a crescut la 5.489 de morți

Local

» Programul filmelor la Colours Cinema Craiova în săptămâna 1-7 mai

Dolj

» 20 pentru batalionul 20
» Au început reabilitările blocurilor din Craiova
» Gospodării inundate la Băilești
» Prima rectificare a bugetului orașului a fost votată
» Dolj: Prins cu alcoolemie de peste 1 mg/l, în timp ce conducea un moped
» Fost consilier juridic, găsit în conflict de interese de către ANI
» “Scorpionii Negri” au marcat 20 de ani de la înfiinţarea unităţii militare
» Craiova: Consilierii locali au votat prima rectificare a bugetului oraşului
» Craiova: Un bărbat a primit o amendă de 5.000 de lei pentru vânzare ilegală de porumb
» Craiova: Pe 1 mai autobuzele vor circula conform orarului de duminică
» APM Dolj cere sprijinul prefecturii pentru proiectul de la Kozlodui

Gorj

» Gorj: Program special la transportul în comun pentru serbările câmpeneşti
» Gorj: Afaceristul Sorin Părău, reţinut pentru complicitate la furt de gazolină
» Gorj: Doctoriţa Sanda Mischie, validată şefă de secţie cu scandal
» Fonduri pentru reparații la două biserici din Târgu Jiu
» ANL-uri noi în cartierul Narciselor din Târgu Jiu
» Mănăstirea Lainici îl sărbătoreşte pe Sfântul Irodion
» Gorj: 2.000 de mineri şi energeticiei de la CEO intră în preaviz
» Gorj: Administrator de firmă reţinut de poliţie
» Gorj: ÎPS Irineu va sluji duminică la hramul Mănăstirii Lainici
» Gorj: Maşină avariată de un arbore doborât de vânt

Mehedinţi

» Mehedinţi: Simulare de incendiu la Sala Polivalentă din Severin
» Mehedinţi: ISU „Drobeta” a primit trei autospeciale Dacia Duster

Sport

» Fotbal – CS Podari s-a retras din campionat!
» Fotbal – Slatina ar putea rămâne fără FC Olt
» Alb-albaştrii, penibili cu Braşovul

Sanatate

» Gorj: 350 de participanți la simpozionul “Patologia respiratorie în practica medicală curentă”

Top