3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSistemul de plată prin SMS pentru trecerea podului de la Feteşti devine funcţional pe 1 mai

Sistemul de plată prin SMS pentru trecerea podului de la Feteşti devine funcţional pe 1 mai

(Foto: auto-bild.ro)
(Foto: auto-bild.ro)

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat cum se poate achita prin SMS taxa de trecere a Podului de la Feteşti, pe Autostrada Soarelui. Potrivit jurnaliştilor de la adevarul.ro, de la data de 1 mai şoferii pot să achite taxa prin SMS sau să-şi cumpere de la distribuitorii autorizaţi tichete pentru mai multe treceri. Staţiile de taxare de la Feteşti nu vor mai avea bariere, iar reprezentanţii CNADNR spun că trecerea se va efectua pe trei benzi pe fiecare sens. Benzile 2 şi 3 vor fi cu trecere liberă pentru plata efectuată prin SMS şi la distribuitorii autorizaţi, iar banda 1 (la marginea din dreapta) va pentru cei care plătesc taxa cu numerar.

Noutatea absolută este faptul că şoferii nu sunt nevoiţi să achite taxa înainte de a trece, ci pot face plata până la ora 24:00 a zilei următoare, dar şi în avans. Tarifele sunt aceleaşi ca şi până acum: 13 lei pentru un autoturism sau o maşină de până în 3.5 tone; 47 de lei pentru un microbuz cu 9 – 23 locuri sau maşini de la 3.5 la 12 tone; 64 de lei pentru un autocar cu mai mult de 23 locuri sau maşini cu greutatea mai mare de 12 tone sau 3 axe şi 91 de lei pentru maşini de cel puţini 12 tone şi minim 4 axe.

Pentru a plăti taxa de pod de la Feteşti prin SMS şoferii vor trimite un mesaj la numărul 7577 (disponibil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone), mesaj în textul căruia trebuie menţionat numărul maşinii şi categoria din care face parte. Plata prin SMS se face doar pentru o singură trecere, iar cine vrea să plătească în avans pentru mai multe treceri poate să le cumpere de la benzinăriile OMV, Petrom, Rompetrol şi MOL, pentru această operaţiune fiind nevoie de certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Şoferii care achită 20 călătorii în avans primesc o reducere, însă, pe de altă parte, amenda minimă pentru neplata taxei este de 130 lei şi creşte proporţional până la 910 lei în funcţie de tipul vehiculului. Reprezentanţii CNADNR au menţionat că au fost deja instalate mai multe camere video care permit recunoaşterea automată a numărului de înmatriculare. Aceste camere sunt montate în locul fostelor bariere, iar verificarea în baza de date se face instant. Atunci când un şofer trece pe la barieră, maşina este fotografiată, iar imaginea va avea ziua, ora şi coordonatele GPS. În cazul în care taxa nu este achitată până la ora 24:00 a zilei următoare se întocmeşte un proces verbal de contravenţie şi amenda este primită acasă, prin poştă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS