scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

UE a selecţionat primul jandarm român care va lua parte la misiunea internaţională din Republica Mali



Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române este primul jandarm român care va participa la misiunea U.E – EUROGENDFOR din Republica Mali (Africa). Ofiţerul a fost selecţionat să participe la această misiune în urma promovării unui examen susţinut în faţa unei comisii formate din şase experţi din cadrul Uniunii Europene.

Examenul de selecţie s-a desfăşurat în limba franceză şi engleză şi a presupus o bună cunoaştere a cadrului legislativ şi organizatoric specific misiunii Uniunii Europene în Republica Mali. Pe lângă cunoştinţele teoretice, ofiţerului i-au fost testate abilităţile şi capacitatea de răspuns în situaţii de criză.

În cadrul acestei noi misiuni, cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române va fi instructor de ordine publică şi intervenţie profesională pentru efectivele de Jandarmerie, Poliţie şi Garda Naţională ale statului Mali, cu atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Mali.


Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii Uniunii Europene, maiorul Fotescu Gabriel Dumitru a absolvit Cursul Internaţional de Monitor Misiuni Internaţionale la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Maiorul Fotescu Gabriel Dumitru este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2001, iar până la momentul selecţionării pentru această misiune internaţională, a fost instructor în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi – ‘Ochiuri’ din cadrul Jandarmerie Române.

EUROGENDFOR este un instrument poliţienesc al Uniunii Europene, format din unităţi de poliţie cu statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.

Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

19 noiembrie 2017

Gorj: Copiii cu nevoi speciale au sărbătorit World Children Day

Zeci de copii din cadrul Centrului de Servicii Comunitare pentru Copilul aflat în Dificultate din cadrul DGASPC Gorj au sărbătorit duminică, în amfiteatrul din centrul oraşului Târgu Jiu, Ziua Mondială a Copilului. În total sute de persoane, ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 25 aprilie 2015

Actualitate

» MAE: Precizări referitoare la situația cetățenilor români din Nepal
» ARAE monitorizează situaţia alpiniştilor aflaţi în munţii Himalaya
» Cel puțin 688 de oameni au murit în urma cutremurului din Nepal
» MAE acordă asistenţă românilor din India potenţial afectaţi de cutremur
» Seismul din Nepal a provocat avalanşe pe Everest, unde se află mulţi alpinişti, inclusiv Alex Găvan
» Alexis Tsipras în luptă cu corupţia: Un oligarh grec a fost arestat pentru fraudă fiscală
» Cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade Richter, în Nepal
» Imigrantă româncă, eliberată dintr-o fermă din Sicilia unde a fost sechestrată şi violată nouă ani
» Două cutremure în Vrancea, de 3 şi 3,6 grade, în ultimele 12 ore
» UE a selecţionat primul jandarm român care va lua parte la misiunea internaţională din Republica Mali
» 10 ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE
» Baschet (m): Energia Târgu Jiu, învinsă în semifinala Cupei Challenge
» Muzeu în curtea Colegiului Național Pedagogic
» Casa-culă Cartianu, arc peste timp

Dolj

» Personalități din 19 țări, prezente la Craiova la Conferința „After communism. East and west under scrutiny“
» Dosarul inspectorilor de la Impozite și Taxe s-ar putea întoarce la Parchet
» Tribunalul Dolj va fi predat la cheie în Ajunul Crăciunului
» Fostul primar din Râmnicu Vâlcea nu scapă de condamnare
» Craiova, capitala României
» 37 de şomeri angajaţi pe loc la Bursa locurilor de muncă
» Craiovenii din 1 Mai au stat de vorbă cu autoritățile (II)
» Întreruperi energie electrică de luni

Gorj

» Olt: A XI- a ediție a Festivalului Folcloric “De dor de primăvară la Caracal
» Spaniolii oferă cursuri de calificare în zonele miniere

Sport

» Fotbal – Pandurii au urcat-o pe ASA pe primul loc
» Fotbal – Juniorii B de la „GP” au acces în faza zonală (galerie foto)
» Fotbal – CS Podari a măturat cu “satelitul” Astrei (galerie foto)
» Volei (m): SCM-U Craiova a cucerit medalia de bronz!
» Simona Halep părăseşte turneul de la Stuttgart
» Fotbal – CSU II Craiova, victorie lejeră cu Bistreţul (galerie foto)
» Atletism: Trei olteni au luat medalii la finala ONSS de la Craiova
» Handbal (f): SCM Craiova – CSM Bucureşti, scor 21-22, în semifinalele Cupei României
» Simona Halep – Caroline Wozniacki, astăzi de la ora 14.30, în semifinalele turneului de la Stuttgart
» Alb-albaştrii n-au ştiut să câştige
» Gorjenii vor reabilitarea cu ASA
» Podariul vrea victoria, Filiașiul caută egalul
» Finala ONSS la cros, pe Hipodrom
» SCM își joacă șansa în Cupa României
» Bat Dinamo, iau bronzul!
» Spadasinii din Bănie, pe podium la Campionatul European
» Gheorghe Berceanu: Când revin în Craiova, mereu am emoții

Magazin

» Simona Nae lansează single-ul “Tu me amas”
» Bancul zilei
» Doi cimpanzei au fost recunoscuți de o instanță ca fiind „persoane“
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită!

Top