8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEuropol: 20% dintre experţii în apărare cibernetică sunt poliţişti români

Europol: 20% dintre experţii în apărare cibernetică sunt poliţişti români

(Foto: ccmostwanted.com)
(Foto: ccmostwanted.com)

Directorul Europol, Rob Wainwright, a anunţat astăzi că 20% dintre experţii care lucrează în domeniul combaterii criminalităţii informatice în cadrul agenţiei sunt poliţişti români, transmite Mediafax.ro. „Expertiza pe care specialiştii români o aduc în activitatea lor de zi cu zi în lupta împotriva acestei ameninţări este extraordinară”, a declarat Rob Wainwright. El a mai arătat că a discutat cu ministrul român al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, pentru a identifica noi modalităţi de luptă împotriva criminalităţii cibernetice în condiţiile în care „acest gen de infracţionalitate constituie una dintre cele mai mari ameninţări la adresa UE”.

La rândul său, ministrul Gabriel Oprea a menţionat faptul că împreună cu directorul Europol a stabilit mai multe aspecte legate de colaborarea cu această instituţie. Oprea a mai spus că, în acest moment, România se află pe locul 6 din punct de vedere al numărului de schimburi de date realizate în sistemul de informaţii al Europol. În plus, Oprea a subliniat că, dincolo de infracţionalitatea cibernetică, România are şi responsabilitatea opririi fluxului de imagranţi ilegali la frontiera estică a Uniunii Europene şi se poate mândri cu cel mai modern sistem integrat de securizare a frontierelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS