21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, condamnat la 20 de ani de închisoare

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, condamnat la 20 de ani de închisoare

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat, marţi, la 20 de ani de închisoare pentru moartea unor protestatari în 2012.

Decizia împotriva liderului Fraţilor Musulmani, care a fost îndepărtat de la putere de armată în 2013, în urma unor proteste faţă de preşedinţia sa, a fost anunţată la televiziunea publică, relatează Sky News, în pagina electronică.

Sentinţa a fost luată în legătură cu moartea a cel puţin zece persoane în confruntările dintre susţinătorii lui Morsi şi demonstranţii opoziţiei, în faţa palatului prezidenţial, în decembrie 2012.

Judecătorul a exclus toate acuzaţiile de crimă în legătură cu aceste decese şi a declarat că sentinţa împotriva primului preşedinte ales al ţării este legată de „demonstraţia de forţă” şi detenţia ilegală a protestatarilor.

Doisprezece oficiali ai mişcării Fraţii Musulmani au fost, de asemenea, condamnaţi la câte 12 ani de închisoare de Tribunalul Penal din Cairo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS