12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA revine cu cererea prin care solicită înscrisurile necesare în cazul lui Dan Şova

DNA revine cu cererea prin care solicită înscrisurile necesare în cazul lui Dan Şova

Direcția Națională Anticorupție revine cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul Șova Dan-Coman este cercetat cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Concret, DNA cere predarea tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Șova Dan Coman. De asemenea, DNA cere şi înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015.

Potrivit unui comunicat de presă, DNA transmite că cererea de predare de înscrisuri adresată președintelui Senatului de către procurorii DNA se întemeiază pe dispozițiile art. 170 alin 1 Cod Procedură Penală, potrivit căruia „În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă”.

În prezenta cererea se arată că „refuzul de punere a dispoziția DNA a înscrisurilor solicitate constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției (art. 271 alin 1 lit. b Cod Penal)”.

DNA precizează că alte două cereri similare fuseseră trimise președintelui Senatului, la datele de 9 aprilie 2015, respectiv 14 aprilie 2015, dar acestea nu au primit vreun răspuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS