16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA fost găsit trupul celui de-al doilea marinar român dat dispărut după naufragiul unui pescador în Marea Adriatică

A fost găsit trupul celui de-al doilea marinar român dat dispărut după naufragiul unui pescador în Marea Adriatică

(Foto: radioiasi.ro)
(Foto: radioiasi.ro)

Trupul celui de-al doilea român dispărut pe 2 aprilie, după scufundarea unui pescador în largul coastelor Italiei, a fost găsit astăzi de echipele de salvare, informează Mediafax.ro citând presa din Peninsulă. Trupul neînsufleţit al românului în vârstă de 39 de ani a fost găsit în Marea Adriatică, în apropierea epavei pescadorului Sparviero. Vineri, scafandrii italieni găsiseră în aceeaşi zonă trupul unui alt român, un bărbat de 35 de ani.

Pescadorul Sparviero – cu lungimea de 16 metri şi gabaritul de 16 tone – s-a scufundat pe 2 aprilie în Marea Adriatică, la circa patru kilometri în largul portului Civitanova Marche, în partea de centru-est a Italiei. Cei doi marinari români erau daţi dispăruţi în urma accidentului. Alţi doi marinari – un român şi un italian – au fost găsiţi morţi la scurt timp după naufragiu, în timp ce alţi doi italieni – căpitanul vasului şi un marinar au fost salvaţi.

Procurorii din Fermo au dispus inculparea pentru omor multiplu din culpă a căpitanului pescadorului scufundat, Leonardo Coccia, în vârstă de 23 de ani, şi a tatălui său, Ferdinando Coccia, armatorul navei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS