22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateObiceiul ciocnitului ouălor de Paşte

Obiceiul ciocnitului ouălor de Paşte

(Foto: agerpres.ro)
(Foto: agerpres.ro)

De Paşte, pe lângă mersul la biserică şi prepararea produselor din carne de miel sau coacerea cozonacului, printre tradiţiile de bază se află şi ciocnitul ouălor. Un articol publicat pe portalul romanianmonasteries.org arată că, deşi regulile ciocnitului ouălor pot varia de la zonă la zonă, respectarea lor este obligatorie. Este important cine are prima lovitură, ce părţi ale ouălor trebuie să fie lovite, dacă ciocnitul este “pe luate”, “pe schimbate”, “pe văzute”, “pe nevăzute” etc.

Ouăle, vopsite în Joia Mare, se ciocnesc după anumite reguli de Paşte. În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă. Astfel, persoana mai în vârstă ciocneşte oul ţinut de partener, rostind cunoscută formulă “Hristos a înviat!”, în timp ce acesta va răspunde cu cuvintele “Adevărat a înviat!”.

Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

Suntem obişnuiţi să nu ne lipsească ouăle roşii de pe masă de Paşte, dar puțini cunosc motivul. Una dintre explicaţii vine din tradiţia populară: ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească. În acelaşi timp, oul simbolizează viaţa eternă, fertilitatea, renaşterea şi norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori şi oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viaţă, urmată de explozia cromatică specifică.

Ciocnitul ouălor, sacrificiu al divinităţii primordiale înfrumuseţată prin vopsire şi încondeiere, este simbol al jertfei Domnului Iisus. Ciocnitul ouălor este aşteptat cu nerăbdare de credincioşi şi este permis după slujba de Înviere a Mântuitorului în noaptea Paştelui, până la Ispas-înălţarea Sa la ceruri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS