Restricții de circulație pe trei rute din țară

Foto: amosnews.ro
Foto: amosnews.ro

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere, nici probleme semnificative privind fluența traficului pe arterele principale.

Conform prevederilor H.G. nr. 1777/2004, cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricţionată astăzi, 11 aprilie 2015, în intervalul orar 16:00-22:00, iar în zilele de 12 şi 13 aprilie 2015, în intervalul orar 6:00-22:00, pe autostrada A2 Bucureşti – Murfatlar în cazul celor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, iar pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Veştem şi pe DN39 Agigea – Mangalia, în cazul celor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.


Pentru a nu fi implicaţi în accidente de circulație, polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să respecte limitele legale de viteză şi să nu efectueze manevre periculoase sau neregulamentare.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 11 aprilie 2015

Actualitate

» Sacrificarea mielului de Paşte, tradiţie a evreilor şi creştinilor
» Tradiții bizare de Paște
» Obiceiul ciocnitului ouălor de Paşte
» Paştele, sărbătoarea bucuriei şi a tradiţiilor din jurul veştii că Hristos a înviat
» Un român a fost găsit mort într-un tren în Belgia
» Razii pe drumurile din Dolj
» Moment istoric în relaţiile SUA cu Cuba: Barack Obama şi Raul Castro şi-au strâns mâinile la deschiderea Summitului Americilor
» Parchetul şi Poliţia Bucureşti solicită sprijinul cetăţenilor
» Cinci filme de urmărit în perioada Sărbătorilor Pascale
» Restricții de circulație pe trei rute din țară
» Prognoza meteo pentru următoarele patru zile
» Expoziție de fotografie dedicată realităților post-comuniste din România și Ungaria, la Londra
» Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
» Germania va reintroduce în serviciu 100 de tancuri, în contextul tensiunilor cu Rusia
» Prima extragere la loteria bonurilor
» MAE dă asigurări că românul răpit în Burkina Faso este în viață
» Gică Popescu, eliberat din penitenciar de Sărbători
» Astăzi se marchează Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson
» Gabriela Szabo, realeasă în Consiliul Asociației Europene de Atletism
» Elveția: Un român a murit electrocutat în gara din Zürich
» Surse: Șeful Loteriei Române a demisionat
» Obama şi Castro au participat pentru prima dată la un summit împreună
» Poliția Română, alături de copii în Săptămâna „Școala Altfel”
» Trupul unui român, recuperat din Marea Adriatică
» Peste 211 tone de alimente, 83.000 de ouă şi circa două milioane de litri de vin, confiscate
» Robert de Niro va juca rolul fondatorului firmei Ferrari
» Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România în jurul orei 19:00

Dolj

» Dolj: Prinsă la scurt timp după ce furase din casa unei octogenare
» Craiova: Minor cercetat pentru conducere fără permis
» Dolj: A condus un ATV deși nu poseda permis și se afla sub influența băuturilor alcoolice

Gorj

» În Oltenia, la prepararea anafurei pentru Înviere se foloseşte o pecete cu simboluri religioase

Sport

» Fotbal – ASA a adus-o pe CSU cu picioarele pe pământ (galerie foto)
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate
» Irina Begu a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Charleston

Sanatate

» Medicii recomandă moderaţia alimentară la masa de Paște
» Craiova: Unitățile sanitare, închise de Paște
» Proiect privind vaccinarea împotriva bolilor asociate consumului de droguri

Magazin

» Redări cinematografice ale creştinismului
» Povestea iepuraşului de Paşte
» Superstiţii legate de sărbătoarea de Paşte

Top