10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersonalitatea săptămânii: Fănuș Neagu

Personalitatea săptămânii: Fănuș Neagu

(Foto: www.revistaclipa.com)
(Foto: www.revistaclipa.com)

Fănuș Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul interbelic Râmnicu Sărat — acum în județul Brăila, România – d. 24 mai 2011, București, România) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.
Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Brăila, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu“ până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea“, în revista „Tânărul scriitor“. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan“, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit“. În anul 1960 publică „Somn de la amiază“, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri“. În anul 1967 publică „Vara buimacă“, piesa „Scoica de lemn“, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București. Urmează „Cartea cu prieteni“, „Insomnii de mătase“, „A doua carte cu prieteni“ și altele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS