13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumărul naşterilor şi al deceselor a crescut în ianuarie 2015

Numărul naşterilor şi al deceselor a crescut în ianuarie 2015

În luna ianuarie 2015 s-a înregistrat naşterea a 16740 copii, cu 2043 mai multe decât în luna decembrie 2014.
Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna ianuarie 2015 a fost de 24.402, cu 126 mai multe decât în luna decembrie 2014.
Sporul natural a fost negativ în luna ianuarie, de 7662 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna decembrie (9579 persoane).
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna ianuarie a fost de 152, în creştere cu 14 faţă de luna decembrie 2014 (138 decedaţi sub 1 an).

Nupţialitate şi divorţialitate

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna ianuarie 4.364 căsătorii, cu 499 mai puţine decât în luna decembrie 2014.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 972 divorţuri, cu 1384 mai puţine decât în luna decembrie 2014. Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2015, cu 386 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 48 mai multe divorţuri în luna ianuarie 2015 decât în luna ianuarie 2014.

Natalitate, mortalitate şi spor natural

Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 187 în luna ianuarie 2015 faţă de aceeaşi lună din 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1819 mai mare faţă de luna ianuarie 2014.
Sporul natural a fost negativ în luna ianuarie 2015 (7662 persoane), la fel ca în luna ianuarie 2014 (6030 persoane).
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 22 mai mare decât în luna ianuarie 2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS