Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a avut astăzi noi consultări cu partidele parlamentare, după ce PLDM l-a propus ca premier pe Chiril Gaburici, în numele coaliţiei minoritare pe care o are cu PD, informează Agenția de presă Radio România. Chiril Gaburici, în vârstă de 38 de ani, este absolvent al Universităţii Slavone din Chişinău şi a fost director al uneia dintre principalele companii de telefonie mobilă din Republica Moldova.
O primă candidatură a fost respinsă deja de Parlament şi nici cabinetul Gaburici nu are sprijinul tuturor formaţiunilor parlamentare. Deocamdată, doar Partidul Democrat şi-a anunţat disponibilitatea de a susţine un guvern condus de Chiril Gaburici.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că formaţiunea pe care o conduce nu va vota guvernul Gaburici decât în cazul în care liberalii vor fi cooptaţi la guvernare.
Cabinetului Gaburici i se opune şi Partidul Socialiştilor. însă ar putea fi sprijinit în parlament de PCRM, având în vedere că liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, anunţase anterior că şi-ar dori un premier provenit din zona afacerilor şi care nu a mai fost implicat în politică. Un vot comun cu PCRM ar putea provoca însă nemulţumire în rândurile Partidului Liberal Democrat, dat fiind că premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, a afirmat că nu este gata să participe la o coaliţie cu comuniştii.
În cazul în care Parlamentul nu va reuşi să voteze un nou cabinet până la data de 9 martie, în Republica Moldova urmează alegeri parlamentare anticipate.