10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAPIA: Cererea privind acordarea ajutorului pentru motorină se depune până pe 27 februarie

APIA: Cererea privind acordarea ajutorului pentru motorină se depune până pe 27 februarie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014 se depun până la 27 februarie 2015 (inclusiv).

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru. Beneficiarii ajutorului de stat achiziţionează cantităţile necesare de motorină şi solicită documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele acestora, în vederea efectuării lucrărilor mecanizate în agricultură în trimestrul IV al anului 2014, în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare. Cererile de plată cuprind informaţii cu privire la suprafeţele de teren, inclusiv pe structura de culturi şi/sau pe efectivele de animale/păsări/albine/viermi de mătase, pe care le exploatează solicitantul şi/sau pe lucrările de îmbunătăţiri funciare, pe care acesta le-a executat pe perioada de aplicare a schemei de ajutor de stat şi se depun însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină utilizate la lucrările mecanizate din agricultură aferente trimestrului IV al anului 2014 şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor pentru cantităţile de motorină achiziţionate. Plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează până la data de 30 iunie 2015, în limita bugetului anual aprobat. Suma totală alocată schemei de ajutor de stat este de 162.673,75 mii lei. Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90.500,00 mii litri. Cantităţile maxime de motorină utilizată în agricultură în trimestrul IV al anului 2014, defalcate pe structura de culturi şi/sau pe efectivele de animale/păsări/albine/viermi de mătase şi/sau pe lucrările de îmbunătăţiri funciare, pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare, sunt prevăzute în anexa la HG nr. 1108 din 12 decembrie 2014.

În cazul în care cantităţile de motorină pentru care se solicită plăţi în cadrul schemei de ajutor de stat depăşesc cantităţile prevăzute în anexă, cuantumul plăţilor se reduce proporţional. APIA elaborează procedurile specifice de implementare şi control, precum şi formularistica necesară aplicării schemei temporare de ajutor de stat aprobate prin OMADR nr. 83/2015. Nerespectarea de către solicitanţi a condiţiilor prevăzute prin prezenta schemă, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii finanţării, determină aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, potrivit prevederilor art. 13 – 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare.

Pentru mai multe informaţii poate fi consultat ghidul solicitantului, postat pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, la secțiunea „Măsuri specifice” – subsecținea „Măsuri de sprijin finanțate de la bugetul de stat” sau accesând direct link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/ajutor-de-stat-pentru-motorina-utilizata-in-agricultura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS