14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCreştinii sărbătoresc astăzi Întâmpinarea Domnului

Creştinii sărbătoresc astăzi Întâmpinarea Domnului

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, care are loc în ziua de 2 februarie, amintește aducerea la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la naștere.

Potrivit prescripțiilor legii iudaice, cele 40 de zile reprezentau zilele de curățire a celei care născuse, după care tot primul nou-născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului. La Templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de Sfântul și Dreptul Simeon și de Sfânta Prorociță An, scrie Agerpres. Simeon este descris de Sfântul Evanghelist Luca ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi „Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui ” (Luca 2; 25). Când Simeon a întâmpinat pe Hristos și a luat în brațe pe Pruncul trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om și să devină Mântuitorul lumii, atunci a avut bucuria împlinirii făgăduințelor făcute de Dumnezeu și a mulțumit printr-o rugăciune: „Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 25-26). Potrivit tradiției, bătrânul Simeon era unul dintre cei 70 de înțelepți care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Și atunci când trebuia să traducă versetul de la Isaia, capitolul 7, „Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, s-a îndoit, gândindu-se că este imposibil ca o fecioară să nască, așa că a vrut să șteargă aceste cuvinte și să spună „iată femeia va lua în pântece”. Însă îngerul Domnului i-a spus să nu fie necredincios. Și pentru că s-a îndoit de aceasta, nu va vedea moartea până ce nu va ține în brațele sale pe Cel ce se naște din Fecioară, pe Hristos Domnul. Astfel el a crezut cele spuse de înger și a așteptat venirea lui Hristos în lume, ducând o viață dreaptă, ferindu-se de tot răul și rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS