17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateManagerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie, reţinut pentru luare de mită

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie, reţinut pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore (începând de la data de 30 ianuarie 2015, ora 22.57, până la data de 31 ianuarie 2015, ora 22.57), a inculpatei Carmen Mihaela Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase Sf. Parascheva Iaşi, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de trafic de influență

La data de 30 ianuarie Carmen Mihaela Dorobăţ  a primit direct, de la mai mulți studenți, un număr de 20 carnete de student, fiecare carnet având printre file câte 100 euro (în total suma de 2.000 euro), pentru a-l determina pe soţul ei, cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, să îi promoveze, cu nota 9, la examenul la disciplina Anestezie Generală, ce urma să aibă loc în cursul aceleiași zile, la ora 15.00.
Procurorii au prins-o pe Carmen Mihaela Dorobăţ în flagrant.

Inculpatei Carmen Mihaela Dorobăţ i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, urmând ca la data de 31 ianuarie 2015 să fie prezentată Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au fost sprijiniţi de Direcția Generală Anticorupție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS