UPDATE: Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat



Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:

GREBLĂ TONI, senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

– trafic de influenţă, în formă continuată

– două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,

– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la administratorul mai multor societăţi comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:

– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), în echivalent de 56.070 euro;

– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri

– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);


– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe

Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).

În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului).

A rezultat că, în mod neîntrerupt, suspectul TONI GREBLĂ a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

Împreună cu alte persoane, suspectul Toni Greblă a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.

În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal.

Suspectului Toni Greblă i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentul de Informații și Protecție Internă și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 22 ianuarie 2015

Actualitate

» Inspectorul general adjunct al Direcţiei Antifraudă ANAF şi şefii din şase direcţii, înlocuiţi din funcţii
» CSM a înaintat preşedintelui Iohannis propunerea numirii Mirelei Popescu în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a ÎCCJ
» “Fii vocea cartierului tău!”, în Bariera Vâlcii
» Procurorii DNA au dispus urmărirea penală pentru încă şase persoane în dosarul lui Toni Greblă
» Au învins azerii la scor de neprezentare
» Certificatul se schimbă în carnet de producător
» Procurorii au clasat dosarul Flota, în care Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare
» Hrebenciuc, Adam şi Chiuariu, trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale de păduri
» Medicii cer autorităţilor să compenseze intervenţiile chirurgicale în obezitatea morbidă
» Cursul francului elveţian a atins un nou maxim istoric
» Deputaţii Lucian Şova şi Iulian Iancu, audiaţi la DNA, în dosarul lui Toni Greblă
» CCR: Judecătorii Curţii pot fi urmăriţi penal fără încuviinţare, dar nu pot fi arestaţi/trimişi în judecată decât cu aprobare

Publireportaj

» CJ Dolj a inaugurat noul centru zonal de pregătire pentru protecţia civilă

Local

» Trei dintre traficanţii de minore din Olt, reţinuţi pentru 24 de ore
» Olt: O femeie a murit într-un accident de muncă la Alro Slatina
» Muzeul Judeţean Olt sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române
» Mehedinţi: Incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Orşova

Dolj

» „Fii vocea cartierului tău!“: Bariera Vâlcii – trei ore de discuții cu reprezentanții municipalității (I)
» Minunea de la Prefectura Dolj
» Termoficare privată la Craiova?
» Elevii de la Liceul Auto au început practica în service
» Banca i-a deschis cont curent fără ca el să știe
» Polițiștii au dat iama în funcționarii de la Impozite și Taxe
» Accident violent pe bulevardul Carol I
» UPDATE: Mandate de reţinere pentru mai multi angajaţi şi foşti angajaţi ai Direcţiei Impozite şi Taxe
» Atenţionare de ceaţă densă pentru trei judeţe ale Olteniei
» Craiova: Trei spectacole pentru copii la Teatru Colibri
» Percheziții la Impozite și Taxe
» Cu note mari, dar fără loc la catedră
» Prefectul de Dolj a semnat încheierea mandatului primarilor din Bechet şi Argetoaia
» Mehedinţi: Elevii spun “Nu!” delincvenţei
» Craiova: Accident violent pe bulevardul Carol I
» “Don Pasquale” pe scena Operei Române Craiova
» Craiova: Biblioteca Judeţeană îi celebrează pe marii clasici ai literaturii române
» UPDATE – Lia Olguţa Vasilescu: Le-am dat nota 1 la evaluare angajaților cercetați
» 24 de şoferi doljeni au rămas fără carnet într-o singură zi
» Craiova: Loredana Groza concertează la Teatrul Naţional

Gorj

» Cabanierii din Rânca, supărați că nu sunt consultați despre problemele zonei
» Elevi din Turceni, probleme cu vaccinul antitetanos
» Judecătorul CCR, Toni Greblă, urmărit penal pentru trafic de influenţă de procurorii DNA

Sport

» Handbalistele continuă pe două fronturi
» Cine a fost cel mai productiv mijlocaș în tur pentru CSU?
» Volei (m): SCM-U Craiova a luat un set echipei Trentino, dar a fost eliminată din Cupa CEV
» Postul de director la SCM Craiova, scos la concurs
» Fotbal – Topul celor mai bogate cluburi din lume

Sanatate

» Copiii cu leucemie, victimele nepăsării
» CNAS: Peste 3,8 milioane de pacienți au inițializat dosarul electronic de sănătate

Magazin

» Horoscop
» Un octogenar a câştigat 326 de milioane de dolari la o loterie din SUA
» Bancul zilei

Top