“Charlie Hebdo”: Lumea musulmană – în fierbere



. În timp ce lumea musulmană continuă protestele, unele dintre ele extrem de violente, împotriva publicării în continuare de către “Charlie Hebdo” a desenelor considerate “denigratoare” la adresa profetului Mahomet, lideri ai diverselor culte religioase au început să formuleze critici şi să facă apel la înţelegerea dreptului la liberă exprimare în relaţia cu esenţa Islamului, îndeosebi în contextul creat după atentatele de la Paris.

Mai bine de 800.000 de musulmani, potrivit informaţiilor venite de la Moscova, au ieşit luni în stradă la Groznîi, capitală Ceceniei, regiune a Caucazului rus, pentru a condamna insistenţa cu care revista satirică “Charlie Hebdo” publică noi caricaturi compromiţătoare la adresa profetului Islamului. Preşedintele cecen Ramzan Kadîrov, un aliat fidel al lui Vladimir Puţin, a declarat cu acest prilej că el i-i consideră “inamici personali” pe toţi cei care susţin dreptul revistei “Charlie Hebdo” să-i insulte pe musulmani. “Noi vedem astfel cum jurnaliştii şi oamenii politici europeni, sub amăgitorul pretext al libertăţii de expresie şi al democraţiei, apară libertatea de a fi vulgari şi ofensatori, apară libertatea de a insultă sentimentele religioase a sute de milioane de credincioşi musulmani”.

Dacă luni, Groznîi părea a fi capitala mondială a mobilizării împotriva “Charlie Hebdo”, în Niger, după dezastrul comis de manifestanţii musulmani sâmbătă şi duminică, situaţia a continuat şi luni să fie extrem de tensionată. La Niamey, capitală Nigerului, membri ai opoziţiei au încercat să organizeze un protest împotriva şefului statului, Mahamadou Issoufou, unul dintre cei şase şefi de stat africani care au luat parte, alături de François Hollande, la marşul din 11 ianuarie de la Paris. A fost oprit rapid de către forţele de poliţie, care a utilizat gazele lacrimogene. Mesajul “Suntem toţi Charlie”,lansat de Issoufou, a provocat furie în rândul populaţiei Nigerului, în proporţie de 98% musulmană.

În Iran, au relatat corespondenţii agenţiilor internaţionale de presă, circa 2.000 de studenţi s-au adunat în faţa ambasadei Franţei din Teheran scandând “Moarte Franţei!”.

Surprinzător, în Gaza, mai multe sute de persoane au manifestat purtând drapelul negru al Statului Islamic şi scandând “Franţa în infern!”. Poliţia Hamas a intervenit în momentul în care demonstranţii erau pe punctul de a devasta Centrul cultural francez din această enclavă palestiniană.

Alte manifestaţii anti-Charlie au avut loc luni în Afganistan şi în Pakistan. Mii de musulmani au participat luni la protestele împotriva caricaturizării profetului Mahomet în numeroase oraşe pakistaneze. La Lahore, circa 6 000 de manifestanţi au cerut ruperea relaţiilor cu Franţa. La Karachi au demonstrat peste 2 000 de musulmani , iar în oraşul Quetta manifestanţii au ars drapele ale Franţei şi placarde cu portertul lui François Hollande.


Reprezentanţii cultelor, din ce în ce mai critici la adresa “Charlie Hebdo”

Desenul din numărul revistei “Charlie Hebdo” apărut după atentatele de la Paris, prezentându-l pe Mahomet cu lacrimi în ochi,cu turban şi un nas în formă echivocă, purtând un afiş pe care era scris “Je suis Charlie”, nu le-a căzut bine liderilor cultului musulman, dar nici ai altor culte. Consiliul ambasadorilor arabi din Paris a deplorat, luni, reapariţia săptămânalului satiric cu o nouă caricatură “ofensatoare” la adresa profetului Mahomet. Un vice-preşedinte al Consiliului francez al cultului musulman, Ahmet Ogras, a mers mult mai departe, apreciind ca “inadmisibil” ca revista “Charlie Hebdo” să persiste în caricaturizarea profetului în actuala conjunctură ce s-a creat. Publicaţia, adaugă el, “a oferit un bun pretext tuturor persoanelor care doresc crearea de dezordini…Este oare acesta un demers inteligent?”. Consiliul musulman din Marea Britanie a criticat, şi el, acţiunile ce alimentează islamofobia. Muftiul din Ierusalim declara sâmbătă că “acest faimos desen este o insultă la adresa a 2 milioane de musulmani din întreaga lume”.

Şi catolicii critică

Rezervele, criticile la adresa revenirii revistei “Charlie Hebdo” cu caricaturizarea profetului Mahomet depăşesc frontierele Islamului. Papa Francisc a fost de părerea că “nu poate fi insultată credinţa altora, nu poate fi aruncată în derizoriu”. În Franţa, Episcopul de Blois a afirmat că publicarea caricaturilor poate fi interpretată că “un refuz deliberat de sacralizare a profetului”. Părintele Christophe Roucou, având misiunea de a promova relaţiile cu cultul musulman în cadrul Conferinţei episcopilor catolici din Franţa, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care a fost recepţionată în lumea musulmană publicarea caricaturilor în revista “Charlie Hebdo”. “În condiţiile globalizării, sublinia el, o imagine publicată la Paris ajunge imediat în Niger sau Pakistan, la populaţii care nu au neapărat capacitatea culturală pentru a o decripta… Eu nu voi apăra dreptul la blasfemie”. Institutul catolic al Mediteranei, cu sediul la Marsilia, sublinia la rândul său că “principiul unei reale libertăţi de exprimare este spiritul critic, nu al invectivelor, al lipsei de respect…În locul dreptului la blasfemie noi preferăm dreptul la dezbatere”.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 20 ianuarie 2015

Actualitate

» Buget de 54,5 milioane de euro, alocat pentru programul Erasmus+ 2015
» ÎCCJ se pronunță miercuri în cazul incompatibilității lui Klaus Iohannis
» Bercea Mondial, condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru mituirea unui angajat din penitenciar
» Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
» S-a aruncat în faţa trenului
» Holurile cu poveşti de la Teatrul “Colibri”
» DNA: Fost secretar de stat, urmărit penal pentru dare de mită şi trafic de influenţă
» Deputatul craiovean Ionuţ Stroe, viitorul purtător de cuvânt al PNL

Interviu

» Scriitorul Gheorghe Alexandru la 80 de ani
» Emil Boroghină la 75 de ani: Festivalul Shakespeare, cel mai cutezător şi nebunesc demers

Local

» Anchetă a polițiștilor pornită de pe Facebook
» Bani publici aruncaţi pe apa sâmbetei în Balta Verde
» Severinenii, nemulţumiţi din cauza gropilor din asfalt
» Vâlcea: Un tânăr a fost arestat după ce a furat de şase ori de la aceeaşi societate comercială
» Cu banii dați, dar fără apă
» Mehedinţi: Peste 150 de abateri la regimul circulaţiei în 24 de ore
» Vâlcea: Un bărbat a murit în condiţii suspecte în timp ce se afla la vânătoare
» Mehedinţi: Minori cercetați pentru furt calificat

Dolj

» Lia Olguța Vasilescu și-a găsit nașul în instanţă
» Polițistul care s-a bătut cu un șofer, „iertat“ de procurori
» Insolvența Termo Craiova, bombă cu ceas pentru populație
» ISU „Oltenia“, aproape 9.000 de intervenții în 2014
» Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă, încotro?
» Descoperire arheologică de excepţie la Desa
» Elevii de la Liceul Tehnologic Auto, aleşi în proiectul „Adoptă un liceu“
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Mormintele unor războinici celți, descoperite lângă Desa
» ISU “Oltenia” Dolj, moment de bilanţ
» Ford scade producția de mașini la Craiova
» Craiova: 24 de şoferi cu maşini înmatriculate în alte state, sancţionaţi de poliţişti
» Craiova: Se modifică programul de lucru la ghişeul de eliberare a cazierului judiciar
» Universitatea din Craiova va încheia protocoale cu inspectoratele şcolare din regiunea Sud-Vest Oltenia

Gorj

» Doar 5% din cardurile de sănătate au fost activate
» Întâlnire pentru soarta zonei turistice Rânca
» Audieri în dosarul de spălare de bani al sindicalistului Condescu
» CEO nu are datorii către Sarcină
» Gorj: Angajat al CEO decedat la Turceni
» Gorj: Pompierii şi SMURD, solicitaţi de şapte ori pe zi
» Gorj: Cârciumaru, sancţionat pentru discriminare
» Asociaţia „Inimi de Gorjeni”, campanie de strângere de fonduri

Mehedinţi

» Anchetă pornită de pe Facebook

Sport

» Halep: Gajdosova are o servă puternică
» SCM joacă azi în Cupă
» CSU, amical cu Khazar
» Heedari Hoshang operează cântând imnul Craiovei
» Baschet (m): SCM-U Craiova, victorie la scor cu albanezii de la Vllaznia
» Fotbal – Dumitraş: Cu siguranţă tricoul CS Universitatea va arde pe mine în campionat
» Serena Williams, calificată în turul doi la Australian Open

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top