Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut o parte din faptele comise în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri

Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut o parte din faptele comise în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, cu puţin înainte ca dosarul să fie trimis în judecată. Nu și Paltin Sturdza, care neagă orice implicare în afacere, potrivit B1TV.

Odată cu cerera procurorilor de prelungire a perioadei arestului preventiv au ieşit la iveală noi date privind ilegalităţile făcute de Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi soţia acestuia, judecătoarea Roxana Adam. Potrivit procurorilor anticorupţie, fostul social-democrat era poreclit ”spitalul” de catre Gheorghe Paltin Sturdza în discuţiile cu Ioan Adam, dosarele erau ”plăcinte”, instanţele erau numite “clinici” iar aranjamentele judiciare – ”internări”.

Aflat în arest încă din luna octombrie, Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut parţial faptele de care este acuzat privind retrocedarea ilegală, în favoarea lui Gheorghe Paltin Sturdza, a peste 43.000 de hectare de pădure. Cel mai probabil, fostul parlamentar speră că astfel va obţine o condamnare mai blândă.


Vinovat s-a declarat şi fiul său, Andrei, dar şi Ioan Adam sau Costin Bengescu. Nu la fel de cooperant cu autorităţile a fost însă celălalt inculpat din dosar, Paltin Sturdza, care nu a recunoscut săvârşirea vreunei infracţiuni.

Procurorii DNA au aflat şi că inculpaţii din dosarul retrocedărilor ilegale foloseau un limbaj codificat. Pentru Viorel Hrebenciuc, numele de cod era “spitalul”, la dosare se referau cu termenul de “plăcinte”, instanţele de judecată erau “clinici”, în timp ce aranjamentele judiciare erau numite “internări”.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 19 ianuarie 2015

Actualitate

» Procurorii DNA cer pedepse peste media prevăzută de lege în dosarul lui Dan Adamescu
» Craiovenii cu repartitoare se încălzesc la aragaz
» Doctorul şi artistul Horia Pârvănescu, la o nouă expoziţie
» Manifestaţie împotriva islamului violent la Copenhaga la apelul mişcării Pegida
» Primele date, la un an de la accidentul din Apuseni: Motoarele aeronavei nu aveau anomalii tehnice
» Mehedinţi: Dosarul baronului PSD, Adrian Duicu, reîntors la DNA
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Nou maxim pentru francul elveţian: 4,47 lei
» Sindicatele dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Interviu

» Vasile Ciurchea: „Doar 50 de oameni se ocupă de control şi anti-fraudă“

Local

» Polițist acuzat de viol
» Şoferii mehedinţeni, sancţionaţi cu amenzi de peste 62.000 de lei
» Zilele municipiului Slatina
» Un bărbat a fost găsit mort într-un pârâu dintr-o comună vâlceană

Dolj

» Elevii pot contesta notele, iar managerii pot fi schimbaţi de profesori
» CAS Dolj începe astăzi eliberarea cardului de sănătate
» Mafia imobiliară din Craiova, pe masa DNA
» Ford scade producția de mașini la Craiova
» Ce rate plătim pentru credite în franci elvețieni, euro, dolari sau lei
» Studentul acuzat că a furat un pistol, sub control judiciar
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Waterpark-ul e 80% gata
» Elevii pot contesta notele primite la clasă
» Craiova începe să își revină
» Craiova: O femeie a fost accidentată pe trecerea de pietoni, pe strada Caracal
» 746 de locuri de muncă vacante în Oltenia
» Cetăţeană din Afganistan depistată la PTF Calafat cu documentele altei persoane

Gorj

» Locatarii ANL preferă chiria în locul actului de proprietate
» Deszăpezirea pe decembrie a costat 450.000 de lei
» Anunţuri de închidere a unor magazine Succes
» Bilanţul ITM arată că angajatorii nu au renunţat la munca „la negru“
» Aproximativ o mie de câini fără stăpân umblă liberi pe străzi
» Gorj: Elev judecat în stare de arest pentru proxenetism

Mehedinţi

» Singurul tomograf al Spitalului Judeţean din Severin funcţionează în sistem de avarie

Sport

» CSM Vâlcea a intrat în regim de cantonament în Zăvoi
» Costel Bârsan a descoperit meseria de antrenor în Kuweit
» Drum liber spre semifinale pentru Halep
» Energia are meci greu în Kazakhstan
» Craiova a dat lovitura cu Boltic
» Fotbal – Costin Lazăr a semnat cu Panaitolikos
» Egal în primul amical
» SCM Craiova, învinsă pe teren propriu
» Baschet (m): Arbitrii partidei CSU Sibiu – Energia Târgu Jiu, suspendați câte șase etape
» Fotbal – Briceag: M-am adaptat perfect, parcă aş fi de-o viaţă la CS Universitatea
» Fotbal – Îi așteaptă o săptămână grea pe jucătorii de la CSU Craiova

Bani & Afaceri

» Francul elveţian, menţinut la valoarea de 3,8 lei la Volksbank, timp de trei luni

Educatie

» Ministrul Educației: Elevii de clasa I vor avea abecedare noi în prima zi de școală din semestrul al II-lea

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» “AFERIM!” în regia lui Radu Jude în competiţia oficială la Berlinale 2015

Top