6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicatele dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Sindicatele dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au anunţat, luni, că dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii prin OUG 86/2014, considerând că această prevedere este neconstituţională, au anunţat, luni, liderii sindicali.

Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sidicatelor Libere din România – Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au arătat, într-o conferinţă de presă, că sunt solidare în demersul referitor la abrogarea prevederilor privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii şi apariţia Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a precizat că în 29 decembrie 2014 a fost înregistrată o plângere prealabilă la Guvern, iar celelalte patru confederaţii s-au raliat şi, în 9 ianuarie, toate confederaţiile s-au adresat Avocatului Poporului, cerându-i să sesizeze Curtea Constituţională pentru ca aceasta să evalueze constituţionalitatea OUG 86/2014, respectiv a articolului 5, referitor la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.

Sindicaliştii au precizat că şi alte organizaţii sindicale, dar şi inspectorate teritoriale de muncă au sesizat Avocatul Poporului, fără ca acesta din urmă să ia vreo măsură, şi, în acest context, confederaţiile sindicale au decis să cheme Guvernul în contencios administrativ, potrivit mediafax.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS