20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn francez arestat în Bulgaria, suspectat de legături cu unul dintre fraţii Kouachi

Un francez arestat în Bulgaria, suspectat de legături cu unul dintre fraţii Kouachi

Un francez, de 29 de ani, arestat în Bulgaria pe 1 ianuarie, pentru că a încercat să ajungă în Siria, este suspectat că ar fi avut legături cu Chérif Kouachi, unul dintre autorii atentatului comis pe 7 ianuarie la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, a declarat marţi justiţia bulgară, potrivit reuters.com. Mandatul european de arestare emis de Franţa pe numele lui Fritz-Joly Joachin menţionează acuzaţia de „participare la o grupare infracţională armată al cărei obiectiv era organizarea unor acţiuni teroriste”, a declarat Darina Slavova, procuroarea generală din Haskovo (sud). Tânărul a fost prins pe 1 ianuarie în timp ce încerca să treacă graniţa în Turcia.  Soția lui Joachin a declarat că pe 30 decembrie acesta ar fi intenţionat să meargă în Siria să-şi ia fiul. De asemenea, ea a menţionat Joachin s-a  convertit la islam urmă cu 15 ani și a devenit radicalizat în ultimii ani.
Franța a declarat că va mobiliza 10.000 de soldați începând de marți, iar ministrul apărării  a declarat că țara păstrat alerta de risc de atacuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS