17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranţa: Bilanţul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo a ajuns la 12 morţi

Franţa: Bilanţul atacului asupra redacţiei Charlie Hebdo a ajuns la 12 morţi

(Foto: theguardian.com)
(Foto: theguardian.com)

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa astăzi, după ce trei atacatori înarmaţi cu automate Kalaşnikov au deschis focul în redacţia revistei de satiră Charlie Hebdo din Paris, informează The Guardian. Potrivit celui mai recent bilanţ, zece jurnalişti şi doi agenţi de poliţie au decedat, iar alte cinci persoane au fost grav rănite în urma atacului. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, printre decedaţi s-ar afla şi redactorul şef al publicaţiei, Charb Riss.

Cei trei bărbaţi, despre care reprezentanţi ai poliţiei au afirmat că ar fi membri ai unei grupări de comando, sunt căutaţi de autorităţi, ei reuşind să părăsească locul atacului cu o maşină condusă de o a patra persoană.

Ministrul român de Externe condamnă atacul

Într-un comunicat transmis presei, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi-a exprimat „șocul și profunda indignare față de atacul terorist fără precedent care a avut loc astăzi la sediul publicației «Charlie Hebdo» din Paris”. „Acest act de o gravitate extremă împotriva reprezentanţilor presei reprezintă un atac la însăși esența democrației și a valorilor și libertăților fundamentale. Condamnăm în cei mai categorici termeni acest act terorist, care reprezintă un atac de o laşitate revoltătoare la adresa presei şi a lumii civilizate. România va continua, alături de partenerii europeni, să sprijine lupta împotriva terorismului sub toate formele sale de manifestare. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor. Suntem alături de întregul popor francez prieten, greu încercat în aceste momente tragice”, a declarat ministrul Aurescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS