Lectorii şi asistenţii universitari, fără titlu de doctor, rămân pe post întregul an universitar

Lectorii şi asistenţii universitari, fără titlu de doctor, vor putea lucra cu un contract pe perioadă nedeterminată în universităţi până la 30 septembrie 2015, sfârşitul actualului an universitar, nu doar până la 9 februarie 2015 cum prevede legislaţia actuală. Modificarea a fost operată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată azi, potrivit Mediafax.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că modificările vizează un număr mai mare de 1.000 de cadre didactice universitare şi au fost solicitate de către instituţiile de învăţământ superior, astfel încât să nu fie afectată desfăşurarea în bune condiţii a procesului de învăţământ pentru anul universitar 2014-2015. Asistenţii şi lectori universitari fără titlu de doctor au avut la dispoziţie 4 ani, de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei, respectiv 9 februarie 2011, să obţină acest titlu, iar, prin prelungirea termenului până la finalul anului universitar în curs, cadrele didactice aflate în această situaţie îşi vor putea continua activitatea cu contract nedeterminat de muncă până la 30 septembrie anul viitor.

După această dată, vor putea preda în unversităţi doar cu un contract de colaborare pe durată determinată, în calitate de doctoranzi. Guvernul a stabilit totodată ca, în sensul asigurării autonomiei universitare, sumele pe categorii de cheltuieli în cadrul bugetelor universităţilor să nu mai fie alocate prin hotărâre de Guvern. O altă modificare adusă Legii educaţiei a fost ca taxa de abilitare pentru conducerea de doctorate să fie încasată de universităţi.


Guvernul a redus totodată numărul membrilor Consiliului General al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), de la 25 la 21 posturi, stabilind ca din acest consiliu să facă parte obligatoriu doi reprezentanţi ai studenţilor şi câte un reprezentant al sindicatelor, respectiv al patronatelor. Cîmpeanu a mai precizat că a fost modificată şi Ordonanţa 75/2005 privind asigurarea calităţii în educaţie, fiind stabilit ca învăţmântul dual, ca formă de organizare a liceelor profesionale şi tehnice, să asigure pregătirea teoretică în unităţile de învăţământ în alternanţă cu pregătirea practică în cadrul unităţilor economice ale viitorilor angajatori.




Comenteaza acum

Alte stiri

26 mai 2017

Studente din cinci oraşe joacă futsal în Bănie

Sâmbătă și duminică, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“din Craiova se va desfășura Campionatul Naţional Universitar de futsal rezervat fetelor. Vor participa cinci echipe, reprezentând centre universitare din București, Cluj, Iași, ...

Sumarul ediției de luni, 29 decembrie 2014

Actualitate

» Dolj: Maşini rămase înzăpezite între Galiciuica şi Băileşti – UPDATE
» Ambasadorul României în Germania, rechemat în ţară de Klaus Iohannis
» Lectorii şi asistenţii universitari, fără titlu de doctor, rămân pe post întregul an universitar
» Flota auto a Poştei Române, dotată cu GPS de la 1 ianuarie 2015
» În România sunt închise 25 de dumuri naţionale şi o autostradă, din cauza ninsorii abundente
» Pe la Uscăci nu se trece! E mai rău ca la război !
» MAE: Atenţionare de călătorie în Ungaria şi Bulgaria, din cauza viscolului puternic
» Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al președintelui Klaus Iohannis
» Feribotul incendiat: Patru cadavre au fost recuperate de la bordul Norman Atlantic. Toţi pasagerii au fost evacuaţi
» Traficul feroviar se desfăşoară cu dificultate în jumătatea de sud a ţării
» General-locotenentul Nicolae Ciucă, numit în funcţia de Şef al Statului Major
» Autoritățile indoneziene: Avionul AirAsia, dispărut cu 162 de persoane la bord, se află probabil “pe fundul mării”
» Activitatea Parlamentului în 2014: 14 aleşi cu cereri de începere a urmăririi penale şi arestare preventivă
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Guvernul a aprobat hotărârea privind desfiinţarea Stadionului “Ion Oblemenco” din Craiova

Publireportaj

» Pachete speciale de sărbători oferite de Clinica Irina

Local

» Mehedinţi: Peste 49.000 de articole pirotehnice confiscate
» Vâlcea: Femeie rănită, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat într-un şanţ

Dolj

» Nepăsarea loveşte sute de familii: Cu carul cu boi pe drumul Murgaşi – Veleşti
» Prima ninsoare serioasă n-a ridicat probleme în Craiova
» Ofertă unică pentru construirea noului „Oblemenco“
» Plătesc căldură, dar nu am
» Poveștile Sărbătorilor petrecute în spital – Amintiri din gardă
» Satul din Dolj uitat de autorități
» Fost comandant al „Scorpionilor Roșii“, numit șef al Statului Major
» Alei și parcări, lăsate în așteptare
» Șapte milioane de euro pentru 14 străzi și patru alei din Craiova
» S-a prelungit intervalul avertizării Cod galben de vânt în Dolj şi Mehedinţi
» Cârstovani – satul în care nu ajungi nici cu tractorul
» Licitație pentru reabilitarea mai multor străzi
» Craiova: Recital al pianistei Adela Liculescu, la Filarmonica “Oltenia”
» Cod galben de vânt în Dolj şi Mehedinţi
» UPDATE Dolj: Zeci de autoturisme înzăpezite pe câteva drumuri din judeţ

Gorj

» Dosarul „Transalpina“ a fost clasat
» Gorj: 18 cupluri se căsătoresc la Poarta Sărutului de Revelion
» Gorj: Condiţii speciale de trafic între Novaci şi Rânca

Sport

» Șapte ani fără antrenorul emerit Virgil Bălan
» Bilanţ pozitiv pentru cluburile craiovene
» Bălgrădean a fost la înălţime
» Tenis – Halep: Sper ca noul an să fie la fel ca 2014 sau chiar mai bun
» Se pregătesc asiduu pentru meciul cu Trentino
» Handbal – Paula Ungureanu și Mihai Popescu, cei mai buni în 2014
» Fotbal – Gabi Balint a refuzat naţionala de tineret
» Fotbal – ASA Târgu Mureş va anunţa noul antrenor după 1 ianuarie

Bani & Afaceri

» Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului pe anul 2015

Educatie

» Profesorii doljeni, învinși de sistem

Magazin

» Casă decorată cu 450.000 de luminiţe
» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» 2015 – rezistenţa democratică împotriva regimului Ponta se cere dusă mai departe

Top