21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul Aeroportului din Bănie, Mircea Dumitru: „Air Wings și-a deschis bază operațională la Craiova“

Directorul Aeroportului din Bănie, Mircea Dumitru: „Air Wings și-a deschis bază operațională la Craiova“

Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, speră ca anul 2015 să aducă în instituția pe care o conduce 200.000 de pasageri FOTO: GdS
Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, speră ca anul 2015 să aducă în instituția pe care o conduce 200.000 de pasageri
FOTO: GdS

La final de 2014, Aeroportul Craiova se poate lăuda că a depășit cu aproximativ 100.000 numărul de pasageri din anul 2013. Circa 140.000 de persoane au tranzitat Aeroportul din Bănie, iar pentru 2015, previziunile sunt optimiste. Bilanțul a fost făcut de directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, într-un scurt interviu acordat GdS.

Gazeta de Sud: Cum a arătat anul 2014 ca număr de pasageri față de 2013?
Mircea Dumitru: Față de anul 2013, cam de trei ori și jumătate mai mulți pasageri. Și numărul de zboruri este de 16 pe săptămână, comparabil cu patru în anul 2013, așa că diferența este oarecum normală.

Investiții de aproximativ un milion de euro în 2014

GdS: Ce investiții importante s-au făcut la aeroport în acest an?
M.D.: În primul rând, a fost o investiție a Consiliului Județean Dolj pentru SMURD. Mă refer aici la hangarul în care stă elicopterul Centrului de Operare Aeromedicală Craiova. Apoi, în a doua jumătate a anului, Romatsa a inaugurat noul turn de control. Acesta a fost construit de aeroport, iar dotarea interioară și mobilarea completă, inclusiv partea de echipamente, a aparținut Romatsa. Prima investiție s-a ridicat la circa 250.000 de euro, iar cea de-a doua la aproape 700.000 de euro, cu tot cu mobilare, ca investiție comună.

GdS: Ca număr de curse, despre ce schimbări putem vorbi la acest sfârșit de an?
M.D.: Dacă vă amintiți, în cea de-a doua jumătate a lunii iulie, s-a inaugurat baza de operare a companiei Wizz Air pe Aeroportul Craiova, astfel încât de la cele patru zboruri pe săptămână – două rute, Bergamo și Luton – se trecuse deja la trei zboruri pe săptămână pentru Luton, deci cinci zboruri în prima jumătate a lunii iulie. După 23 iulie s-au adăugat alte destinații, Bologna și Roma Ciampino, Barcelona și Dortmund, astfel încât s-a ajuns la 16 zboruri pe săptămână, de aici și numărul foarte mare de pasageri în acest an. Practic, până la momentul inaugurării bazei, numărul de pasageri ajunsese să fie identic cu cel din 2013, circa 40.000. Diferența este în ultimele cinci luni.

GdS: De la anul vor fi inaugurate trei destinații turistice…
M.D.: E vorba despre patru zboruri pe săptămână, două de Antalya, făcute cu doi operatori diferiți, unul din Turcia și unul din România, și alte două zboruri în Grecia, pentru Creta și Rhodos, efectuate de un operator grec. Cursele încep pe 1 iunie și se închid ultimele la jumătatea lunii octombrie, primele două la sfârșitul lui septembrie.

E oficial! Încă o bază de operare la Craiova

GdS: Am auzit că încă o companie aeriană își va face casă la Craiova, adică aeroportul va găzdui încă o bază operațională.
M.D.: Și-a făcut-o deja, iar acum este oficial. Au înregistrat Aeroportul Craiova ca bază principală de operare. Este vorba despre Air Wings, o companie nou-înființată. Ei s-au ocupat, până acum, în general, de mentenanță pentru aeronave de tip Boeing și Embraer. Între timp, declararea bazei le-a permis să depună și documentația pentru obținerea certificatului de operare ca transportator aerian. Baza principală de operare este Craiova, înregistrată ca atare la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Deocamdată, au două aeronave care deja sunt în zbor, închiriate către diverse companii – dar cu echipajele celor de la Air Wings -, și au rezervate încă nouă numere de înmatriculare. Deci, încă nouă aeronave urmează să vină, iar cel mai probabil cinci vor veni în 2015.

GdS: Destinațiile nu le știm…
M.D.: Nu știm destinațiile decât cu titlu informativ, dar aș prefera să mai așteptăm puțin. Vreau să avem întâi rezultatele lor vizavi de studiile de piață și de trafic potențial de pe Craiova.

„Cel mai probabil, anul acesta se va închide în jurul a 140.000 de pasageri“

GdS: Ce ne puteți spune despre reabilitarea infrastructurii de mișcare?
M.D.: A existat o contestație pentru că decizia comisiei de analiză a ofertelor a fost că nici una dintre cele cinci asocieri de firme nu s-a calificat. Una dintre ele a făcut o contestație, iar pe 22 decembrie a venit și răspunsul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Autoritatea a respins contestația, ca atare licitația va fi reluată de la zero.

GdS: Aveți vreo previziune pentru anul 2015, ca număr de pasageri?
M.D.: Mă gândesc că ne vom apropia ușor de 175.000 – 200.000. Sper să ajungem la 200.000. Cel mai probabil, anul acesta se va închide în jurul a 140.000 de pasageri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS